Antena 3 CNN Actualitate Bacalaureatul se modifică, din nou, în 2010

Bacalaureatul se modifică, din nou, în 2010

Bacalaureatul se modifică, din nou, în 2010
Sursa foto: ecaterina andronescu
28 Ian 2009   •   08:36

Modalitatea de organizare a examenului de bacalaureat va fi din nou schimbată în 2010, conform ?bunei? tradiţii de până acum. Aproape de la an la an, liceenii aflaţi în clasele terminale au constituit subiectul de experiment al mai tuturor miniştrilor şi secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei. Tema preferată era organizarea Bacului, examen care a fost modificat pe rând în ce priveşte numărul de materii, modalitatea de notare sau felul cum sunt alese subiectele sau numărul de probe.
Noul ministru al Educaţiei a confirmat acum că de la anul, bacalaureatul va fi modificat din nou. Într-o declaraţie pentru Cotidianul, Ecaterina Andronescu a specificat că vor fi scoase subiectele de pe net.
Aflată în postura de parlamentar, anul trecut, actualul ministru propunea reducerea numărului de probe de la şapte la trei. De asemenea, cerea ca examenul să fie organizat în Universităţi pentru a nu se mai copia.
În aceste condiţii, viitorii absolvenţi de liceu ar urma să susţină examene la trei discipline, iar subiectele să nu mai fie postate pe Internet. ?Simt nevoia să precizez că anul acesta şcolar nu se va face nici o modificare la Bac, cu subiectele pe Internet, chiar dacă nu-mi place acest lucru. Dar în acest timp ne vom concentra pe un nou curriculum şcolar, bazat pe competenţele elevilor, apoi vom stabili exact cum se vor face evaluările?, explică Andronescu.
Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea crede că ?bacul ar trebui să se dea diferenţiat pe tipurile de licee?. De asemenea, el susţine că mai ăntâi ar trebui modificată programa şcolară şi abia apoi modul de organizare al Bacului. ?Iar dacă modifici examenul, trebuie modificată mai întâi programa, în care să se explice clar ce competenţe trebuie să aibă elevul la terminarea unui ciclu de studii. Deci dacă nu ştim ce să evaluăm, orice evaluare este inutilă?, spune Mircea Miclea.
Antena3.ro

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close