Antena 3 CNN Actualitate Bănci și firme, înșelate de falși administratori de companii. Sunt percheziţii în Bucureşti şi patru județe ale ţării

Bănci și firme, înșelate de falși administratori de companii. Sunt percheziţii în Bucureşti şi patru județe ale ţării

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT, fac, joi, 15 percheziții într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială și înșelăciune.

Bănci și firme, înșelate de falși administratori de companii. Sunt percheziţii în Bucureşti şi patru județe ale ţării
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Justinel Stavaru
de Georgiana Adam    |    16 Feb 2023   •   11:51

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în judeţele Buzău, Mehedinți, Vâlcea și Ialomița, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni și spălare de bani.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2021, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunii de înșelăciune (în special în dauna unităților bancare).

Mecanismul infracţional ar fi constat în parcurgerea mai multor etape. Astfel, se identificau cetăţeni de condiţie modestă care să accepte să figureze asociați/administratori în cadrul persoanelor juridice controlate de membrii grupului infracțional, prin preluarea scriptică a părților sociale ale acestor societăți.

Apoi, aceste persoane erau determinate să solicite unităților bancare acordarea de credite/finanțări (în vederea finanțării capitalului de lucru) pentru persoanele juridice pe care le administrau în drept, prin folosirea de mijloace frauduloase – înscrisuri false/plăsmuite.

Urmau apoi efectuarea demersurilor necesare în vederea negocierii și obținerii finanțărilor. Persoanele identificate, care, aveau de acum, calitate de administratori statutari ai persoanelor juridice care solicitau creditele în vederea depunerii înscrisurilor necesare erau însoțite la unitățile bancare. Se pretindea calitatea de administrator la unele dintre persoanele juridice utilizate în activitatea infracțională și urma medierea/păstrarea legăturii cu funcționarii bancari în vederea înregistrării/completării/aprobării cererilor de creditare.

"Membrii grupului infracțional ar fi indus în eroare/ar fi încercat inducerea în eroare, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase și prin utilizarea de înscrisuri false/plăsmuite, mai multe instituţii bancare și alte persoane juridice. Activitățile au fost desfășurate în vederea obținerii finanțărilor (pretins necesare pentru finanțarea capitalului de lucru și activității curente) și încheierii unor contracte de achiziție bunuri/prestări servicii. În această modalitate, membrii grupului infracțional organizat ar fi obținut 3,1 milioane de lei, parte din activitățile infracționale rămânând în faza tentativei", potrivit Poliției Române.

După obținerea creditelor, sumele de bani ar fi fost transferate în contul altor persoane juridice diferite de societatea căreia îi era acordat creditul, pentru a crea aparența unor relații comerciale între societăți și a justifica o activitate comercială aparent licită și pentru a facilita însușirea acestor sume de bani de către membrii grupului infracțional.

Sumele de bani ar fi fost ulterior transferate în conturile personale și apoi retrase de la ATM, fiind utilizate în interes personal (alimentare cont de utilizator platforma de pariuri online, achiziții de bunuri) și pentru a facilita săvârșirea altor infracțiuni de înșelăciune (ar fi fost efectuate plăți parțiale/avansuri aferente unor contracte încheiate cu diverse persoane juridice, care au fost la rândul lor induse în eroare).

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate numeroase înscrisuri, mai multe ștampile ale unor societăți comerciale folosite în activitatea infracțională, 14 telefoane mobile, două laptopuri, 6 spații de stocare a datelor, mai multe carduri bancare. În plus, au fost ridicate în vederea indisponibilizării 3 autoturisme de lux.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi duse, în vederea audierii, 12 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: banci inselaciune perchezitii
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close