Antena 3 CNN Actualitate Bancomatele de pe litoral nu pot face faţă numărului mare de turişti

Bancomatele de pe litoral nu pot face faţă numărului mare de turişti

Bancomatele de pe litoral nu pot face faţă numărului mare de turişti
Sursa foto: ATM
30 Apr 2009   •   20:29

Bancomatele din staţiuni sunt atât de rare încât, cel mai probabil, turiştii le vor goli încă din prima zi a minivacanţei de 1 mai.

Dacă aţi descoperit că v-aţi uitat banii acasă şi sunteţi încă în municipiul Constanţa, ei bine, consideraţi-vă norocoşi. Trei bancomate au fost amplasate strategic la ieşirea din oraş spre sudul litoralului.

Încă unul la Agigea şi alte trei ATM-uri vă stau la dispoziţie la Eforie. Toate sunt situate la şosea, astfel încât să fie găsite foarte repede de turişti.

Şi în staţiunea Costineşti există un bancomat. Ce-i drept, cam puţin dacă ne gândim la cât este de mare şi la cât de mulţi turişti sunt aşteptaţi să vină aici.

De departe, cel mai bine la capitolul bancomate stă Mangalia, în sudul litoralului. Cu doar trei bancomate în centrul oraşului şi alte patru în staţiune, cel mai probabil Mangalia nu va putea face faţă numărului de turişti anunţaţi pentru acest weekend.

Observator

×
Subiecte în articol: bancomate litoral
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close