Antena 3 CNN Actualitate Bani gratis la un bancomat pentru zeci de oameni care s-au îmbulzit pentru a-şi dubla sumele retrase

Bani gratis la un bancomat pentru zeci de oameni care s-au îmbulzit pentru a-şi dubla sumele retrase

Zeci de oameni s-au îmbulzit la un bancomat care oferea bani gratis, haosul fiind oprit abia după intervenţia Poliţiei.

Bani gratis la un bancomat pentru zeci de oameni care s-au îmbulzit pentru a-şi dubla sumele retrase
Sursa foto: Profimedia Images
de Alin Tarnovschi    |    14 Oct 2022   •   11:00

Totul s-a întâmplat marţi după-amiază la un bancomat situat pe o stradă din oraşul Dundee din Scoţia.

O persoană a mers la bancomat pentru a retrage o sumă de bani, moment în care ATM-ul i-a oferit dublul sumei retrase. În scurt timp, vestea că bancomatul dă bani gratis s-a răspândit, iar zeci de oameni s-au pus la coadă pentru a obţine dublul sumei retrase.

Potrivit jurnaliştilor de la Metro, în zona bancomatului s-a format haos, iar reprezentanţii băncii au sunat la Poliţie.

Un echipaj a ajuns în zonă, iar un reprezentant al băncii care deţine bancomatul a descoperit că acesta era defect şi l-a oprit.

Totodată, poliţiştii au făcut un apel către cei care au primit mai mulţi bani decât au retras să îi înapoieze, în caz contrar urmând fi cercetaţi pentru furt.

×
Subiecte în articol: bancomat Scotia
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close