Antena 3 CNN Actualitate Un nou scandal pe salariile bugetarilor. Mai mulți bani doar pentru angajații din două ministere

Un nou scandal pe salariile bugetarilor. Mai mulți bani doar pentru angajații din două ministere

Un nou scandal pe salariile bugetarilor. Mai mulți bani doar pentru angajații din două ministere
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    19 Apr 2016   •   14:12

Un nou scandal pe tema salariilor bugetarilor stă să izbucnească. 

Angajații a două ministere vor primi mai mult cu până 40% mai mult la salariu, în urma unui amendament adoptat de Comisia de muncă a Camerei Deputaților.

Este vorba doar despre Ministerul Mediului și al Transporturilor, nu și despre ceilalți bugetari.

”Am mers pe aceeași idee a Guvernului, că dacă se poate pentru un minister, trebuie să se poată pentru toate celelelate, tocmai în ideea eliminării oricăror discriminări. Asta înseamnă o creștere cu 10-40%, depinde de funcție”, a declarat, marți, Adrian Solomon, președintele Comisie de muncă.

FSLI: Există riscul să apară iar anomalii

”E o decizie bună și o salutăm ca atare. Și sperăm că plenul o va confirma, că ar fi neplăcut să fie reîntoarsă”, a comentat marți Bogdan Hosu, președintele Cartel Alfa, într-o intervenție telefonică, la Antena 3.

De cealaltă parte, FSLI nu vede cu ochi această măsură.

”Știam că sunt probleme la Mediu, dar această măsură de a se mări atât de mult, cu 40%, cred că o să creeze nemulțumiri. Cel mai corect era ca Guvernul să se mobilizeze și să ia măsuri (...) Trebuie ca Guvernul să vină cât mai repede cu o lege a salarizării, există riscul să apară iar anomalii”, a spus Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), marți, într-o intervenție telefonică, la Antena 3.

Citiți și Prin ce manevre și-au mărit salariile tehnocrații

Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a înaintat demisia din funcție, în urma numeroaselor neînțelegeri și amânări pe Legea salarizării.

În locul ei, a fost învestit luni Dragoș Pîslaru, ca ministru al Muncii.
 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close