Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii: Evoluţia răniţilor poate fi oricare

Ministrul Sănătăţii: Evoluţia răniţilor poate fi oricare

Ministrul Sănătăţii: Evoluţia răniţilor poate fi oricare
Sursa foto: Foto: VideoNews
01 Noi 2015   •   15:57

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a explicat, de la Guvern, că numărul celor răniţi aflaţi în stare gravă şi foarte gravă este de 120 şi evoluţia nu poate fi estimată acum.

 
"Noi spuneam încă de ieri, după evaluări, din cei 146 de internaţi, în jur de 120 erau în stare gravă şi foarte gravă. După evaluările de azi, probabil în jur de 90 de pacienţi sunt în continuare în stare gravă şi critică. Evoluţia poate fi oricare. Donarea de piele va fi anunţată la momentul oportun, când va fi cazul pentru fiecare  bolnav în parte, este o decizie a chirurgilor plasticieni. Dar, orice ajutor este binevenit şi noi nu vom refuza niciun donator."
 
"Avem toate echipamentele şi toate medicamentele necesare pentru tot ce este nevoie în acest moment. Evident că există o aprivizionare periodică, consumul este mult mai mare în aceste zile, dar sunt asigurate toate cererile medicilor. Cum se termină ceva, imediat se face o cerere şi se rezolvă. În momentul în care se estimează a se termina un medicament, sau orice, imediat vin distribuitorii şi alimentează."
 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close