Banii de la Nana au ajuns la Monaco. Radu Tudor: „Nu pot să pun afacerile dubioase doar pe seama unei întâmplări”

de M.T.    |    28 Iul 2014   •   19:29

O anchetă realizată de Jurnalul Naţional a scos la iveală faptul că banii de la Nana au ajuns la Monaco, într-o operaţiune care ar putea trei interesul autorităţilor.

În urma anchetei „au rezultat elemente din care ar putea să existe cel puţin un interes din partea Oficiului pentru Combaterea şi Prevenirea Spălării Banilor”, a explicat Dan Constantin, redactor-şef Jurnalul Naţional, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

În cadrul emisiunii "La ordinea zilei", Radu Tudor a comentat pe marginea dezvăluirilor din Jurnalul Naţional.

„Numele care apar aici sunt doar ale unor agenţi sau profitori în filiera serviciilor secrete, sunt personaje care au lucrat în departamentul Securităţii Statului cu rang foarte înalt, generali ai SRI, cetăţeni români cu un trecut destul de tulbure. E vorba de bani foarte mulţi şi de firma care, de-a lungul timpului, a fost puşculiţă pentru familia prezidenţială”, a spus jurnalistul.

„Nu pot să pun afacerile acestea dubioase care explodează acum, după 25 de ani, doar pe seama unei întâmplări. Nu pot să pun prezenţa sau activitatea unui poet, aşa cum se declară domnul Boszormeny, la Monte Carlo după 1990 strict pe baza drepturilor de autor câştigate din publicarea cărţilor”, a adăugat realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire".


x close