Antena 3 CNN Actualitate Bărbat înarmat cu o sabie, împușcat după ce i-a atacat pe polițiști, în Peștișani

Bărbat înarmat cu o sabie, împușcat după ce i-a atacat pe polițiști, în Peștișani

Un bărbat înarmat cu o sabie a fost împușcat și a ajuns de urgență la spital, astăzi, după ce i-a atacat pe polițiștii chemați de vecinii săi, în Peștișani, județul Gorj.

Bărbat înarmat cu o sabie, împușcat după ce i-a atacat pe polițiști, în Peștișani
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    18 Aug 2020   •   23:45

Bărbatul a fost implicat într-un scandal, iar vecinii au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutorul Poliției. Astfel, bărbatul i-a așteptat pe polițiști cu o sabie în mână și, deși a fost somat să o arunce, a continuat să se apropie de agenți și a încercat să îi atace.

În acel moment, polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment, iar într-un final, pentru că agresorul continua să îi atace, l-au împușcat.

"În urma unui apel 112, o patrulă de poliție a Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu s-a deplasat la locul indicat din comuna Petrișani, unde un bărbat îi aștepta cu o sabie în mână.

Cu toate eforturile polițiștilor de a-l determina pe bărbat să lase sabia din mână, într-un final aceștia au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de avertisment care au fost fără efect.

Bărbatul s-a năpustit asupra unuia dintre colegi, moment în care a fost nevoit să execute foc asupra membrelor inferioare pentru a-l opri din atacul violent care putea să se transforme într-o tragedie.

Îi felicităm pe colegii noștri pentru intervenția lor, dar și pentru faptul că nu au ezitat să folosească armamentul", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

×
Subiecte în articol: Peștișani
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close