Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului a fost adus cu elicopterul SMURD în Capitală

Bărbatul cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului a fost adus cu elicopterul SMURD în Capitală

Unul dintre bărbaţii răniţi în explozia de la Petromidia a fost adus la Bucureşti cu un elicopter SMURD. Bărbatul de 50 de ani este în stare gravă, are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului. Acesta va fi transferat şi tratat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. După transfer, elicopterul SMURD se va întoarce la Constanţa pentru prelua un alt bărbat cu arsuri. El va fi adus tot la Spitalul Floreasca din Capitală.

Bărbatul cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului a fost adus cu elicopterul SMURD în Capitală
de Rafaelo Varga    |    02 Iul 2021   •   17:05

Antena 3 a difuzat imagini în direct cu elicopterul SMURD trimis de la Constanţa în Capitală, cu una dintre persoanele rănite în explozia puternică de la Rafinăria Petromidia.

Bărbatul va fi transportat cu o ambulanţă, la Spitalul Floreasca din Bucureşti

Două victime vor fi transportate la Bucureşti pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, în urma exploziei puternice de la Rafinăria Petromidia din Năvodari. 

"În aceste momente, elicopterul plecat de la Constanţa a aterizat pe stadionul Dinamo, unde se află bărbatul de 50 de ani care are arsurile cele mai mari pe suprafaţa corpului, mai exact 45% din suprafaţa corpului. El a fost iniţial dus la Spitalul Judeţean din Constanţa, acolo unde medicii au făcut prima evaluare, însă au constatat că are arsuri de gradul II pe suprafaţa corpului. 

(...) Aici a sosit şi o ambulanţă care îl va prelua pe bărbatul de 50 de ani. Va fi dus la Spitalul Floreasca, acolo unde urmează medicii să facă o nouă evaluare. Nu este singurul pacient care va fi transferat aici la Bucureşti, pentru că mai vorbim despre un pacient care are arsuri de peste 35 % pe suprafaţa corporală, după ce bărbatul care se află în acest moment în elicopter va fi preluat de echipajul mobil SMURD. A sosit aici deja aici o unitate mobilă de Terapie Intensivă care îl va prelua pe bărbat. Mai apoi, acest elicopter se va întoarce la Constanţa şi îl va prelua pe cel de-al doilea bărbat", a spus Rafaelo Varga, reporter Antena 3.

Incendiul uriaş care a mistuit rafinăria Petromidia a fost stins în urmă cu puţin timp. Ultimele date anunţate de oficiali arată că avem un mort şi 5 răniţi.

Bărbatul decedat lasă în urmă o fetiţă de doi ani care a rămas fără tată.

Explozia a avut loc, vineri, în jurul orei 12:00, la câteva rezervoare de la Rafinăria Petromidia din Năvodari. 

Imediat după explozie a fost activat planul roșu de intervenție și a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Director Rompetrol, despre explozia de la Petromidia: Nu e eroare umană, un echipament a cedat

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a declarat că nu a fost vorba de o eroare umană la baza producerii exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, ci de un echipament care a cedat.

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12.30:

„Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.

Conform acestuia, explozia s-a produs pe o platformă în care sunt diverse echipamente industriale și unde erau în acea perioadă cinci persoane. Întrebat ce a produs explozia, directorul Rompetrol a răspuns:

„La prima vedere, dar o să investigăm cu autoritățile și cu experții, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără. Noi am acționat: se intervine cu planul de urgență, se opresc toate instalațiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. (...) Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat”, a mai spus Felix Crudu.

Conform acestuia, instalațiile de la Petromidia au fost în revizie anul trecut, iar compania are toate verificările la zi. O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

Ştire în curs de actualizare...

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close