Antena 3 CNN Actualitate O barmaniță a fost amenințată cu drujba, în județul Vâlcea

O barmaniță a fost amenințată cu drujba, în județul Vâlcea

O barmaniță a fost amenințată cu drujba de un client, în judeţul Vâlcea. Bărbatul era foarte beat şi s-a supărat că femeia nu a vrut să-i mai vândă alcool.

O barmaniță a fost amenințată cu drujba, în județul Vâlcea
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Mai 2022   •   08:29

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 30 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate şi care a dorit să comande şi să consume băuturi alcoolice, de la bar, a fost refuzat de către barman, moment în care acesta a plecat spre domiciliu de unde a luat un motoferăstrău. Bărbatul s-a întors la bar, a pornit motoferăstrăul şi a început să o ameninţe pe apelantă, creându-i astfel o stare de temere”, se arată într-un comunicat al Poliţiei judeţeane Vâlcea.

Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Bărbatul a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

 

×
Subiecte în articol: drujba amenintata Valcea
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close