Antena 3 CNN Actualitate Tanczos Barna, despre uciderea ursului Arthur: "S-au demarat două anchete paralele"

Tanczos Barna, despre uciderea ursului Arthur: "S-au demarat două anchete paralele"

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a ținut o declarație de presă în care a discutat despre cazul ursului Arthur, ursul ucid într-o pădure din Covasna, de un prinț din Liechtenstein. Exemplarul ar fi fost unul dintre cele mai mari din România.

o_1f4ugqte91r3859o1ge7i7u12g3b.jpg
Sursa foto: Pixabay / Hepta
de Maria Zărnescu    |    05 Mai 2021   •   18:24

Arthur ar fi fost cel mai mare urs brun din România, iar organizațiile de mediu condamna gestul prințului din Liechtenstein.

"Ceea  ce s-a întâmplat în județul Covasna este, în momentul de față, face obiectul unei anchete. S-au demarat două anchete paralele, o anchetă este derulată de Garda Națională de Mediu, respectiv a doua anchetă de Garda Forestieră. (...) Cele două anchete sunt în curs. Nu doresc să influențez această anchetă, nu mă voi  pronunța cu privire la documentele verificate de cele două entități.

Voi face referire la ordinul emis de minister, în data de 17 februarie, un ordin de derogare prin care se permite extragerea unui exemplar de urs din fondul respectiv de vânătoare. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial, iar executarea este sarcina asociației de vânătoare. Verificarea modului în care este pusă în practică această derogare se face de către agențiile județene și de Garda Forestieră din regiunea respectivă.

Ceea ce trebuie stabilit în această anchetă este dacă s-a respectat legea cu privire la derularea operațiunii de extragere și în același timp trebuie demonstrat, fără dubiu, dacă ursul recoltat este cel pentru care s-a emis ordinul de extragere", a declarat ministrul Mediului, în timpul conferinței de presă de miercuri.

Tariful pe care un vânător îl plătește pentru a ucide un urs în România, dacă sunt obținute toate aprobările necesare, variază între câteva mii şi câteva zeci de mii de euro.

Pe baza datelor de pe site-urile unor asociații de vânători, reiese că tariful de împușcare a unui urs în România pornește de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro.

Asociațiile de vânători percep aceste tarife pentru vânătoarea organizată desfășurată pe fondurile cinegetice pe care le administrează.

Tariful la urs, stabilit în funcție de punctajul trofeului

Această comisie are rolul de a acorda un punctaj în funcție de caracteristicile fizice ale trofeului. În industria vânătorii de trofee, numărul maximum de puncte pentru un urs este de 600.

Spre exemplu, tariful de împușcare pentru un urs care are până în 350 de puncte este de 3.000 de euro.

Dacă are între 351 şi 400 de puncte, tariful urcă la 4.500 de euro iar dacă ursul-trofeu întrunește peste 400 de puncte, se percepe suma de 50 de euro pentru fiecare punct în plus, conform informațiilor furnizate de Asociaţia „AVPS L.R Hunters” pentru Vânători Externi, din județul Iaşi.

Asta înseamnă că, la o evaluare maximă de 600 de puncte a blănii, se poate ajunge la 21.000 de euro. Preţuri similare sunt percepute şi de Romanian Hunting Club, conform datelor de pe site-ul organizației, scrie Ziarul Financiar, conform Mediafax.

Cel mai mare urs din România a fost ucis în județul Covasna, la vârsta de 17 ani. Măsurătorile au indicat că avea 593 de puncte, un punctaj record până acum pe plan local, potrivit lui Gabriel Paun, președintele Asociației Agent Green, un ONG din România dedicat conservării biodiversității şi managementului responsabil al resurselor naturale.

Arthur, ursul brun împușcat într-o pădure din Covasna

Reprezentanții Agent Green susțin că ursul uriaș Arthur a fost împușcat de un prinț austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prințul și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, potrivit Mediafax.

Dar în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, mai spun ecologiștii care monitorizau ursul.

Un vânător care vrea să aibă ca trofeu un urs brun din pădurile românești trebuie să plătească între 5.000 și 20.000 euro. Doar participarea la o partidă de vânătoare de urși costă peste o 1.000 de euro. Prințul ar fi plătit 7000 de euro pentru a împușca un urs-trofeu.

Documentația necesară legalizării partidei de vânătoare pentru prinț a fost făcută în mare grabă

”În cazul lui Arthur, este posibil că ursul s-a deplasat sute de kilometri de vara trecută de când fermierul Berszan Gheorghe a raportat că o ursoaică i-ar fi făcut pagubă și până în ianuarie când s-a hotărât să ceară asociației de vânătoare să împuște animalul. Întreaga documentație subsecventă necesară legalizării aparente a partidei de vânătoare pentru prinț a fost realizată în mare grabă.

România este privilegiată să fi putut oferi habitat pentru această specie emblemă situate în vârful piramidei trofice a zonei de climă temperate. Este nevoie de un plan national ambițios care abordează amenințările la adresa specie și care investește în măsuri de coexistență și coadaptare. Ulterior, țara se va putea promova drept capitala biodiversității Europei. Potențialul pentru ecoturism este încă inegalabil”, a adăugat Păun, care este specialist în ecologie și ecoturism.

”Este nevoie și de câteva măsuri mai ferme. Când soluția letală este singura rămasă, atunci ar trebui să fie prezent și un jandarm și un comisar de mediu. Împușcarea ar trebui evitată, prioritizându-se tranchilizarea, urmată de eutanasie. Pentru a pune capac vânătorii de trofee, toți urșii morți vor trebui incinerați, după ce se vor fi prelevat probe de ADN. La fel s-a făcut și cu fildeșul elefanților pentru a salva această specie”, a concluzionat Păun.

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close