Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Boc să fie dublat de purtători de mesaj, PDL să fie disociat de guvernare

Băsescu: Boc să fie dublat de purtători de mesaj, PDL să fie disociat de guvernare

Băsescu: Boc să fie dublat de purtători de mesaj, PDL să fie disociat de guvernare
21 Iun 2010   •   04:47

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, la întâlnirea de duminică seară, cu liderii PDL, că trei persoane marcante din partid ar trebui să dubleze actuala conducere, pentru a se face distincţie între formaţiunea democrat-liberală, liderul acesteia şi Guvern, au declarat surse participante la şedinţă, care au susţinut că şeful statului a avertizat că, în caz contrar, PDL riscă să ajungă mai rădu decât PSD-ul lui Adrian Năstase, scrie Mediafax.

 

Potrivit surselor citate, în opinia şefului statului, aceste trei persoane nu trebuie să fie nici parlamentari, nici membri ai Guvernului şi nici să nu fie şefi în administraţia locală.

Acestea ar urma să devină purtătorii de mesaj ai PDL, pentru ca formaţiunea să nu mai fie asimilată guvernării şi măsurilor dure impuse de criza economică şi de constrângerile acordului cu FMI.

Sursele citate au mai relatat că preşedintele Băsescu le-a spus, duminică, parlamentarilor democrat-liberali că PDL riscă să ajungă mai rău decât PSD-ul lui Adrian Năstase dacă nu face nimic să corecteze greşeala de a subordona activitatea de partid celei de Guvern.

Sursele menţionate au arătat că şeful statului a pledat pentru separarea acţiunii partidului de cea a Guvernului şi le-a cerut reprezentanţilor PDL să renunţe la clientela politică.

La întâlnire au fost două discursuri ale parlamentarilor aplaudate, cel al lui Ioan Oltean şi cel al Ralucăi Turcan, au precizat sursele din PDL. Ioan Oltean a vorbit despre lipsa de credibilitate a Guvernului şi a partidului, în timp ce Raluca Turcan a spus că în opinia publică este perceput doar actul guvernamental văzut ca ineficient şi incoerent şi nu mai există partid.

Sursele citate a mai spus că discursul şefului satului a fost axat pe ce trebuie corectat la nivelul partidului, precizând că trebuie să se guverneze pentru ţară şi nu trebuie să se consume mai mult decât se produce.

De asemenea, liderii PDL au mai discutat cu şeful statului despre deschiderea partidului pe criterii de profesionalism.

Traian Băsescu a mai vorbit şi despre organizaţia de Bucureşti, despre care a afirmat că are un rol important.

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea, secretar executiv al PDL, a vorbit, duminică, la Pro Tv, despre scăderea Guvernului în sondaje.

Antena3.ro

 

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close