Antena 3 CNN Actualitate Băsescu cere Parlament unicameral cu 300 de membri şi vot uninominal pur

Băsescu cere Parlament unicameral cu 300 de membri şi vot uninominal pur

Băsescu cere Parlament unicameral cu 300 de membri şi vot uninominal pur
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    07 Mar 2012   •   12:00

Preşedintele Traian Băsescu se adresează Parlamentului, miercuri, într-o şedinţă de plen. Şeful statului vorbeşte despre probleme de politică internă. O face însă doar pentru deputaţii şi senatorii puterii, pentru că Opoziţia şi-a anunţat absenţa şi de la acest eveniment.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat respectarea rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri şi trecerea la votul uninominal pur.

Şeful statului a apreciat că votul uninominal compensat creează distorsiuni."E o obligaţie morală a majorităţii ca, împreună cu minoritatea din Parlament, să decidă vot uninominal curat, care nu lasă oameni de pe locul trei să ajungă în Parlament, iar oamenii de pe locul unu în colegiu să stea acasă", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a amintit de rezultatele referendumului din 2009, când peste 80 la sută dintre participanţi s-au pronunţat pentru parlament unicameral.

Preşedintele Băsescu a opinat că trecerea la o Cameră legislativă şi 300 de parlamentari ar veni şi ca un argument că şi politicienii la vârf din România sunt conştienţi de nevoia de reducere a cheltuielilor de funcţionare a statului.



Citeşte şi  :

Băsescu, HUIDUIT în Parlament. Salariile bugetarilor, reîntregite în jurul datei de 1 iunie

Discursul lui Băsescu din Parlament, întrerupt: „Demisia! Regele Mihai”. Reacţia: „Mergeţi la el şi chemaţi-l”
 

×
Subiecte în articol: parlament opozitie
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close