Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Raportul cerut de PE privind Schengen e secret, nu poate fi trimis

Băsescu: Raportul cerut de PE privind Schengen e secret, nu poate fi trimis

Băsescu: Raportul cerut de PE privind Schengen e secret, nu poate fi trimis
Sursa foto: Foto: INTACT Images
05 Feb 2011   •   11:22

Şeful statului a declarat, vineri, la Bruxelles, că trimiterea la PE a documentului solicitat Consiliului de către europaralamentari privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este permisă, săptămâna viitoare urmând să se organizeze o reuniune CAG pentru a se găsi o soluţie, informează Mediafax.
   
Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European, că raportul respectiv are caracter secret, iar reglementările actuale nu permit trimiterea unui astfel de act la Parlamentul European, deşi europarlamentarii ar avea acces la document.
   
"Rapoartele pe Schengen, cele şapte rapoarte sunt secrete. În mod deosebit ultimul, cel care vizează SIS-ul, SIS/SIRENE, Sistemul informatic de transmiterea a datelor, este un document secret pentru că implică şi alte state, nu numai România, dar şi numai din punct de vedere al României este un document secret, clasificat la nivelul Comisiei. Parlamentul a solicitat să primească rapoartele, iar conform reglementărilor Comisiei - deci am rugămintea, mai bine să râdem, dar vreau să vă povestesc doar, că nu este o ştire de interes, dar asta este realitatea - reglementările actuale nu permit trimiterea acestui raport la Parlamentul European. Săptămâna viitoare se organizează un CAGRE pentru a se găsi o soluţie", a explicat şeful statului, citat într-un comunicat al Preşedinţiei remis sâmbătă dimineaţă.
   
El a mai apreciat că, dincolo de "lucruri mai mult sau mai puţin îndreptăţite ale poziţiei unor state", există o problemă de funcţionare a instituţiilor, motiv pentru care rapoartele României nu au putut fi trimise la Parlamentul European.
   
Băsescu a adăugat că Parlamentul European a dat Consiliului European termen până la data de 2 mai să găsească o formulă ca parlamentarii să aibă acces la document.
   
Comisia de libertăţi, justiţie şi interne din PE a decis să acorde un termen limită - 2 mai 2011 - până la care Consiliul să pună la dispoziţia europarlamentarilor rapoartele de evaluare Schengen privind România şi Bulgaria, în caz contrar urmând să se emită un aviz favorabil în lipsa documentaţiei.

Băsescu: România exclude posibilitatea să ceară decuplarea de Bulgaria în aderarea la Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri,  că România exclude posibilitatea să ceară, având în vedere că are toate rapoartele bune, să fie decuplată de Bulgaria în privinţa aderării la Schengen şi a apreciat că este vorba despre o problemă de funcţionare a instituţiilor europene.
   
El a mai spus, răspunzând unor întrebări, că doreşte recunoaşterea oficială a faptului că România şi îndeplinit obiectivul din tratatul de aderare la Schengen.
   
Membrii grupului de evaluare Schengen (Sch-Eval) au adoptat, recent, raportul tehnic privind România. Cele două rapoarte privind Bulgaria pe SIS/SIRENE şi privind mobilitatea terestră nu au fost adoptate de experţii din grupul Sch-Eval, urmând să fie făcute reevaluări pe cele două componente
   
Franţa şi Germania au decis la 21 decembrie 2010 să blocheze din motive de securitate intrarea, în perioada imediat următoare, a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen.
   
Cele două ţări consideră "prematură" intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011, insistând asupra carenţelor pe care Sofia şi Bucureştiul le au în privinţa luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
   
Finlanda s-a alăturat celor două ţări la 20 ianuarie.
       

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close