Antena 3 CNN Actualitate În scandalul Bâstroe, Ucraina a pus România în fața faptului împlinit | "Canalul este perfect navigabil, navele pot intra!"

În scandalul Bâstroe, Ucraina a pus România în fața faptului împlinit | "Canalul este perfect navigabil, navele pot intra!"

Experții Comisiei Europene au ajuns în țara noastră înainte de măsurătorile pe Canalul Bâstroe, programate să înceapă pe 15 martie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mar 2023   •   08:25

O primă întâlnire a avut loc luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor. 

S-a stabilit ca ministerul român să trimită către partea ucraineană o scrisoare cu toate detaliile tehnice referitoare la măsurători.

Marți, oficialii europeni merg în Delta Dunării împreună cu oficiali români și ucraineni, pentru a verifica porturile.

Potrivit ultimelor informații, ei vor merge mai întâi la Isaccea, de unde vor trece în Ucraina, la Ismail.

Citește și: Mircea Geoană, avertisment pentru ucraineni în scandalul Bâstroe: "Lucrurile pot deveni iritante"

Acolo vor avea loc mai multe discuții. Surse guvernamentale citate de Antena 3 CNN spun că lucrările de dragare pe Bâstroe nu se vor opri niciodată, pentru că acestea trebuie efectuate, teoretic, pentru întreținerea canalului.

Între timp, Virgil Munteanu, un fost guvernator al Deltei Dunării pune la îndoială raportul celor de la Apele Române privind debitele de pe brațele Chilia și Bâstroe.

Fost guvernator al Deltei Dunării: "Ucrainenii au anunțat din 17 februarie că Bâstroe este perfect navigabil!"

Asta, în condițiile în care reprezentanții Institutului Național de Hidrologie au anunțat, luni, că măsurătorile indică faptul că nu au fost înregistrate modificări majore între debitele înregistrate în anul 2017, comparativ cu 2023.

"Acele date incluse într-un document al Apelor Romane mi se par extrem de interpretabile. Nu ar trebui sa se vorbească de debite, ci de adâncimi. Și să compari anul 2023 cu anul 2017...De cu anul 2017 și nu cu altul? Poate pentru că datele sunt similare?

Datele sunt foarte interpretabile.

Acest canal este perfect funcțional începând cu data de 17 februarie 2023, când a fost emis, de către Ministerul Infrastructurii din Ucraina avizul pt navigatori. Se menționează foarte clar în documentul ucrainean că navele cu pescaj până la 6,5 m pot intra", a declarat Virgil Munteanu la Antena 3 CNN.

 

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close