Antena 3 CNN Actualitate Bătaie cu bâte şi tamponări cu maşini, filmată în curtea unui liceu din Caracal

Bătaie cu bâte şi tamponări cu maşini, filmată în curtea unui liceu din Caracal

Bătaie cu bâte şi tamponări cu maşini, filmată în curtea unui liceu din Caracal, după ce un tânăr s-a luat la ceartă cu un bărbat de 64 de ani.

Bătaie cu bâte şi tamponări cu maşini, filmată în curtea unui liceu din Caracal
Sursa foto: Antena 3 | Imagini amator
de Georgiana Adam    |    12 Ian 2022   •   14:11

"La data de 11 ianuarie a.c., la ora 13:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că în zona Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, ocazie cu care au identificat 2 autoturisme avariate și mai multe persoane. 

Din primele verificări, s-a constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, într-o parcare, din curtea liceului mai sus menționat, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate.

Ulterior, tânărul, ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă de 64 de ani, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte 2 persoane. 

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, iar polițiștii au condus persoanele implicate la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale. 

De asemenea, tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, în vârstă de 64 de ani, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal efectuează verificări cu privire la stabilirea modalității de acces a autoturismelor, dar și a persoanelor implicate, în curtea unității de învâțământ", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Caracal
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close