Antena 3 CNN Actualitate Un bătrân de 81 de ani și-a dat viața pentru a salva un copil de șase ani, din râu. Mama și fratele copilului au murit înecați

Un bătrân de 81 de ani și-a dat viața pentru a salva un copil de șase ani, din râu. Mama și fratele copilului au murit înecați

Tragedie în judeţul Gorj! O mamă şi fiul ei au murit înecaţi în râul Motru. Un vecin de 81 de ani a încercat să-i salveze, însă, din păcate, nu a mai reuşit să iasă din apă. Înainte să moară, bărbatul a reuşit să salveze un copil de 6 ani.

Un bătrân de 81 de ani și-a dat viața pentru a salva un copil de șase ani, din râu. Mama și fratele copilului au murit înecați
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    30 Iul 2021   •   09:02

Femeia s-a dus cu cei doi copii la scăldat. Cei mici au intrat în apă, în timp ce mama îi supraveghea de pe margine. Când a văzut că aceștia nu mai ies la suprafața, a sărit în apă să-i salveze, nu înainte de a cere ajutor.

Strigătele disperate ale mamei au fost auzite de un localnic in vârsta de 81 de ani care își uda gradina. Omul a sărit in râu si a reușit să-l scoată la suprafață pe copilul cel mic de 6 ani. A sărit apoi si după ceilalți. De data asta n-a mai reușit.

Echipajele de salvare au ajuns la faţa locului imediat. Pe copil l-au găsit prima dată şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără vreun rezultat. Pe mamă şi pe bătrân i-au găsit mai târziu, din nefericire, fără semne vitale.

"Am ajuns aici, am găsit cele trei persoane, dintre care un bătrân în vârstă de 81 de ani, un copil de 9 ani și o femeie de 30 de ani. Toţi decedaţi., a declarat Vintilescu Vasile"., reprezentant al SAJ Gorj.

Râul este destul de frecventat pentru cei care vor să se răcorească, mai ales în zilele caniculare, însă puţini sunt atenţi şi la pericole.

×
Subiecte în articol: batran viaţa salva copil șase ani apa inecati
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close