Antena 3 CNN Actualitate Zero efecte după compensarea cu 50 de bani. Benzinarii avertizează că prețul carburanților ar putea crește din nou

Zero efecte după compensarea cu 50 de bani. Benzinarii avertizează că prețul carburanților ar putea crește din nou

Compensarea de 50 de bani nu va produce efectele dorite de Guvern, spun benzinarii. Aceștia anunță că se vor înregistra noi scumpiri la pompă în perioada următoare și că cei 25 de lei care se economisesc la un plin după compensare vor dispărea.

Zero efecte după compensarea cu 50 de bani. Benzinarii avertizează că prețul carburanților ar putea crește din nou
Sursa foto: pexels.com
de Gabriel Dano    |    25 Iun 2022   •   11:43

Premierul n-a negociat deocamdată cu toți benzinarii, ci doar cu 75% dintre ei. Și totuși, această compensație, care va fi acordată de 50 de bani ar putea să ne aducă, în doar o lună și jumătate cam același preț la pompă.

Dacă acum, înainte de compensare, avem un preț al litrului de motorină de 9,23 lei, după compensare ar putea să ajungă la 8,73 lei. Același preț a mai fost în data de 6 mai 2022 deci acum doar o lună și jumătate. Atât a durat ca litrul de motorină să se scumpească cu 50 de bani.

În cazul motorinei, de la 8,65 lei ar trebui ca după compensare să ajungem la 8,15 bani. Dar, același preț a mai fost la pompă în data de 20 mai, deci în urmă cu nici măcar o lună. Iată așadar cât de repede poate fi înghițită această compensație.

PSD, după anunțul compensării de 50 de bani la pompă: ”Alternativa PSD ar fi fost mai bună”

PSD a reacționat după anunțul făcut de Nicolae Ciucă, potrivit căruia Guvernul, împreună cu companiile din industria petrolieră, vor compensa cu 50 de bani la pompă prețul carburanților. Social-democrații nu își asumă decizia și susțin că ”alternativa PSD ar fi fost mai bună”.

”PSD a prezentat în ultimele zile mai multe soluții privind reduceri importante ale prețului carburanților. Astăzi, premierul Ciucă a decis varianta unei compensări comune, la care să participe atât statul, cât și operatorii privați, astfel încât prețul carburanților să scadă cu 50 de bani.

Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună și ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de așteptările românilor. În plus, în multe alte țări europene, soluția compensării a funcționat doar câteva săptămâni, după care prețurile au revenit și au ajuns chiar la niveluri mai mari.

De aceea, dacă operatorii din piață vor crește din nou prețurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni in Coaliție cu propunerea unui preț maximal sau a limitării adaosului comercial”, a transmis PSD într-o postare pe Facebook.

 

×
Subiecte în articol: carburanti compensare
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close