Antena 3 CNN Actualitate Bernard Cazeneuve, noul prim-ministru francez

Bernard Cazeneuve, noul prim-ministru francez

Bernard Cazeneuve, noul prim-ministru francez
Sursa foto: sursa: Facebook
06 Dec 2016   •   11:08

Ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve a fost desemnat în funcţia de prim-ministru, a comunicat marţi preşedinţia franceză, după demisia fostului premier Manuel Valls, care şi-a anunţat luni candidatura la alegerile primare ale stângii în vederea prezidenţialelor din 2017, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Bernard Cazeneuve devine prim-ministru pentru ultimele cinci luni ale mandatului preşedintelui François Hollande.

'Este o personalitate puternică, cu experienţă în gestionarea treburilor statului', a declarat pentru Reuters o sursă din anturajul preşedintelui Hollande.

Cazeneuve, în vârstă de 53 de ani, a fost ministru de interne din 2014, funcţie în care s-a confruntat cu valul de atentate fără precedent care au lovit Franţa.

Modul în care a gestionat aceste crize a fost salutat de fiecare dată de executiv, chiar dacă, după atentatul de la Nisa de pe 14 iulie, opoziţia a criticat măsurile de securitate necorespunzătoare luate de ziua naţională.

×
Subiecte în articol: francois hollande
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close