Antena 3 CNN Actualitate BNR a lansat o nouă monedă. Preţul la care se vinde tirajul limitat de 5.000 de piese

BNR a lansat o nouă monedă. Preţul la care se vinde tirajul limitat de 5.000 de piese

Banca Națională a României (BNR) a lansat o nouă monedă specială din argint, cu un tiraj limitat de 5.000 de exemplare.

BNR a lansat o nouă monedă. Preţul la care se vinde tirajul limitat de 5.000 de piese
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Apr 2024   •   22:42

Cu o formă rotundă și margini zimțate, moneda de argint, care are o valoare nominală de 10 lei și un tiraj limitat de 5.000 de piese are un diametru de 37 de milimetri și o greutate de 31 de grame.

Pe aversul său, se remarcă portretul reginei-mamă Elena, împreună cu inscripția "România” dispusă în arc de cerc, valoarea nominală a monedei, stema țării și anul emisiunii.

Reversul monedei de argint prezintă impresionanta Clădire a Spitalului Clinic de Urgență București, alături de inscripțiile "Spital Clinic de Urgență București” și "90 ani”.

Această monedă specială va fi disponibilă la un preț de achiziție de 450 de lei, fără TVA. Fiecare monedă este furnizată într-o capsulă de metacrilat transparent și este însoțită de un certificat de autenticitate redactat în limbile română, engleză și franceză, semnat de guvernatorul BNR și de casierul central.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

×
Subiecte în articol: Banca Nationala a Romaniei moneda
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close