x close

Veşti proaste pentru români! BNR anunţă scumpiri la tutun, alcool şi combustibili

12 Noi 2019   •   12:09
Veşti proaste pentru români! BNR anunţă scumpiri la tutun, alcool şi combustibili Foto: Pixabay.com

Vin veşti proaste de la Banca Naţională a României pentru fumători şi pentru consumatorii de alcool. Creşte preţul tutunului şi al alcoolului, arata ultimul raport publicat de banca centrală. Scumpirile vor afecta, în următorii trei ani, şi combustibilii lichizi, conform aceluiaşi document analizat de ziariştii de la Jurnalul.

Produsele din tutun şi băuturile alcoolice vor fi mai scumpe cu 6,7% la sfârşitul lui 2019, cu 4,1% până la finalul anului viitor, iar creşterea va continua şi în 2021. Raportul asupra inflaţiei pentru luna noiembrie 2019 şi publicat de Banca Naţională a României pune această scumpire accentuată pe fondul modificărilor legislative privind accizele.

Benzina şi motorina vor fi şi ele mai scumpe potrivit aceleiaşi prognoze a băncii centrale. Astfel, preţurile combustibililor vor creşte anul acesta, după care se vor mai domoli. Scumpirea combustibililor este estimată să fie de 5% pentru finele anului 2019, cu incă 2% pentru sfârşitul anului 2020, iar pâna la finalul celui de-al treilea trimestru din 2021, combistibilii se mai scumpesc cu 1,9%. De această dată aceste creşteri de preţ sunt infleunţate de evoluţia cursului euro-dolar şi de cotaţiile petrolului pe piaţa internaţională.

Aceste majorări depăşesc rata anuală a inflaţiei, care va atinge 3,8% la sfârşitul acestui an, si apoi se va stabiliza la puţin peste 3% la finele lui 2020 şi 2021.
Amănunte despre acest subiect dar şi multe alte informaţii interesante găsiţi în ediţia de azi a cotidianului naţional Jurnalul.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati