Antena 3 CNN Actualitate Boc: Cuvântul "Mogul" este în dicţionar, nu l-am impus eu în viaţa publică

Boc: Cuvântul "Mogul" este în dicţionar, nu l-am impus eu în viaţa publică

Boc: Cuvântul "Mogul" este în dicţionar, nu l-am impus eu în viaţa publică
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Noi 2011   •   14:35

Premierul Emil Boc a plecat de la Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat în dosarul în care Sorin Oviodiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro, La plecare, Boc a spus că termenul "mogul" există în dicţionar, este cunoscut şi nu a fost impus de el în viaţa publică, informează Mediafax.
   
"Cuvântul mogul este cel din Dicţionarul explicativ al limbii române. Nu l-am impus eu în viaţa publică, acest termen de mogul îl cunoaşteţi cu toţii", a spus Boc, la plecarea de la instanţă.
   
Totodată, el a afirmat că Vîntu nu poate spune că este doar un simplu cetăţean.

"Prin modul în care a influenţat dezbaterea publică în ultimii ani nu poate spune că e un simplu cetăţean", a mai spus premierul.
   
Emil Boc a răspuns, marţi, mai multor întrebări adresate de instanţă, precum şi unora depuse la dosar de avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu.

 

   
"Alianţele dintre politicieni şi presă pot crea instabilitate politică", a declarat Boc, el răspunzând astfel întrebării judecătorului referitoare la modul în care apreciază că simpla exprimare a unei opinii aparţinând lui Sorin Ovidiu Vîntu ar putea crea instabilitate politică.
   
Primul ministru a mai susţinut că este un act de notorietate şi că figurează în interceptările dosarului lui Vîntu că acesta a afirmat că s-a aliat cu politicieni pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
   
Răspunzând unei întrebări depuse la dosar de avocaţii lui Vîntu legate de lecţii de morală fără menţionarea păgubiţilor FNI, Boc a spus că a făcut doar afirmaţia că pe unele posturi TV nu se reiau informaţii de interes public despre păgubiţii FNI.

"Am spus că statul prin AVAS a plătit 100 de milioane de euro păgubiţilor FNI", a declarat premierul în faţa instanţei.
  
Instanţa l-a mai întrebat pe Emil Boc dacă recunoaşte că l-a acuzat pe Vîntu că urmăreşte să împiedice justiţia să ajungă la el.
   
"Declaraţia a fost făcută atunci când a fost readusă în discuţie tema suspendării preşedintelui care generează îngrijorare din perspectivă economică şi teamă investitorilor. Este o declaraţie politică şi este o judecată de valoare. Este de notorietate că Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut suspendarea preşedintelui", a răspuns primul ministru.
   
Premierul Emil Boc a fost audiat, marţi, la Ttribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI şi de o implicare într-o lovitură de stat.
   
Sorin Ovidiu Vîntu nu este prezent în sala de judecată.
   
El a declarat, marţi, la Antena 3, că acuzaţiile lui Emil Boc că ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat sunt extrem de periculoase, dar că ar putea renunţa la daunele de un milion de euro dacă premierul recunoaşte că afirmaţiile făcute sunt "o figură de stil".
   
"Mi s-a pus în sarcină că aş fi organizat sau încercat să organizez o lovitură de stat. Este extrem de periculoasă, care se poate încadra în alte categorii infracţionale decât cele care mi s-au pus în sarcină", a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.
   
Acesta a subliniat că ar putea renunţa la daune dacă Emil Boc admite că a fost o figură de stil. "Dacă nu, voi încerca să-i iau banii", a continuat acesta.
   
Acesta a spus că prezenţa lui Boc la Tribunalul Bucureşti este "o dovadă a respectului pe care premierul îl poartă instituţiei statului".

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close