Antena 3 CNN Actualitate Boc, despre vaccinul antigripal: Am decis dublarea numărului de doze şi importarea altor 500.000 (VIDEO)

Boc, despre vaccinul antigripal: Am decis dublarea numărului de doze şi importarea altor 500.000 (VIDEO)

Boc, despre vaccinul antigripal: Am decis dublarea numărului de doze şi importarea altor 500.000 (VIDEO)
04 Noi 2009   •   19:20

Premierul interimar, Emil Boc, a declarat, miercuri, că, în baza deciziei CSAT de marţi, a decis dublarea numărului de doze de vaccin antigripal de la 5 milioane, la 10 milioane. Dintre acestea, primele 5 milioane vor fi produse până la finalul acestui an, cealaltă jumătate urmând să fie produsă în 2010.

Potrivit premierului, campania de vaccinare anti-AH1N1 urmează să înceapă pe 26 noiembrie.

Emil Boc a mai declarat, totodată, că urmează să fie achiziţionate din străinătate, în regim de urgenţă, 500.000 doze de vaccin antigripal, destinate copiilor. Decizia a fost luată întrucât primele 5 milioane de doze se referă doar la persoanele adulte, vaccinul pentru copii urmând să fie disponibil în luna ianuarie. În acest fel, susţine Boc, campania de vaccinare se va putea desfăşura simultan pentru cele două categorii de vârstă.

Costul total al dozelor produse în România va fi de 42 milioane de lei, în timp ce, pentru vaccinurile importate se vor cheltui două milioane şi jumătate de euro, a mai precizat Boc.

În acest moment, la Institutul Cantacuzino există 1.300.000 doze de vaccin antigripal pentru care se aşteaptă încă aviz.

De la începutul epidemiei, în România s-au înregistrat, până în prezent, 707 cazuri de îmbolnăviri cu virusul AH1N1.




Antena3.ro

×
Subiecte în articol: AH1N1 vaccin Emil Boc
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close