Antena 3 CNN Actualitate Bucureștenii care ajung în zone aglomerate ale orașului vor primi sticle cu apă. Anunțul primarului general

Bucureștenii care ajung în zone aglomerate ale orașului vor primi sticle cu apă. Anunțul primarului general

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 14:48 27 Iun 2025 Modificat la 14:48 27 Iun 2025
femeie care bea apa dintr-o sticla
Municipalitatea distribuie 35.000 de sticle cu apă potabilă bucureştenilor care tranzitează zone aglomerate din oraş. FOTO: Getty Images

Municipalitatea distribuie 35.000 de sticle cu apă potabilă bucureştenilor care tranzitează zone aglomerate din oraş, a declarat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, potrivit Agerpres.

"În contextul temperaturilor extreme, Primăria Capitalei, în parteneriat cu Apa Nova, a demarat ieri o amplă acţiune de distribuire de apă potabilă, pentru protejarea cetăţenilor în faţa caniculei. Pe parcursul acestor zile vor fi distribuite, pentru moment, 35.000 de sticle, echivalentul a 11,5 tone de apă. Apa este oferită gratuit în puncte-cheie din Bucureşti: staţii STB, intersecţii aglomerate, zone pietonale intens circulate şi către persoane vulnerabile", a scris Stelian Bujduveanu, vineri, pe Facebook.

El a punctat că distribuirea apei va continua şi pe parcursul săptămânii viitoare şi că la această iniţiativă participă echipele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale Bucureşti şi Direcţiei Generale de Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Capitalei. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close