Antena 3 CNN Actualitate Bucureştenii, cei mai sănătoşi români

Bucureştenii, cei mai sănătoşi români

Bucureştenii, cei mai sănătoşi români
Sursa foto: Bucuresti
27 Sep 2009   •   11:34

Bucureştenii sunt cei mai sănătoşi români. O demonstrează, cea mai recentă analiză medicală, realizată de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii, în opt regiuni ale ţării. Conform acestei statistici, cel mai mare număr de îmbolnăviri se înregistrază în oraşele din centrul ţării.

Conform raportului realizat de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii, centrul ţării înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri. Spre exemplu, Braşovul, un oraş despre care se presupune că e nepoluat, numără printre cei mai mulţi bolnavi de cancer din ţară. Unul dintre motive îl reprezintă gradul ridicat al poluării industriale.

Toxicitatea reprezintă un motiv şi în cazurile de tumori canceroase întâlnite des mai ales în nord vestul ţării. Acolo procentul maxim de îmbolnbăviri a atins 2,65 la mia de locuitori.

Raportul arată că în nord-estul ţării se înregistrează cele mai multe cazuri de infecţii ale sângelui ? 11, 64 de procente. Tot în zona de nord est a ţării sunt întâlnite cele mai multe cazuri de boli endocrine şi boli ale aparatului digestiv. Motivul? Meniul foarte gras şi consumul de alcool. La această categorie, cel mai mic procentuaj este întâlnit la locuitorii din sud - estul ţării.

În zona Banatului au fost depistate cele mai însemnate cazuri de boli ale oaselor şi articulaţiilor, procentul înregistrat fiind de 71,65. Minimul este înregistrat de Capitală cu 31,34% cazuri de îmbolnăviri.

În vest, rămâne constantă incidenţa cea mai mare a malformaţiilor congenitale, reprezentând 0,33%, şi un minim de 0,08% în sudul ţării.

Antena 3

×
Subiecte în articol: sănătate
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close