Antena 3 CNN Actualitate Bucureşti, capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremure

Bucureşti, capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremure

Bucureşti, capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremure
Sursa foto: foto: Agerpres
12 Feb 2016   •   15:20

Un număr de 62 de clădiri de locuit multietajate din Bucureşti, dintr-un total de 80 la nivel de ţară, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, sunt incluse în programul din 2016 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic. Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea acestui program, scrie gandul.info.

Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2016 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, se arată că, în România, "condiţiile seismice sunt printre cele mai severe din Europa, principala sursă seismogenă Vrancea generând cutremure cu magnitudine de peste 7,0 grade pe scara Richter."

Potrivit documentului, cutremurele din sursa Vrancea afectează, în principal, clădirile înalte din localităţile situate pe axa Iasi – Focşani – Bucureşti - Olteniţa, cu propagarea undei seismice pe direcţiile Galaţi - Brăila –Tulcea şi Ploieşti – Braşov – Făgăraş – Covasna;

Pe de altă parte, zonele seismogene Banat, Munţii Făgăraş, frontiera de nord-vest, Târnave, Dobrogea de sud prezintă activitate seismică resimţită pe suprafeţe restrânse, care poate afecta structura de rezistenţă a construcţiilor existente.

În document se mai arată că Municipiul Bucureşti este capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremure.

Vezi aici lista celor 80 de clădiri incluse în programul din 2016.

×
Subiecte în articol: risc seismic
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close