Antena 3 CNN Actualitate Bucureşti. Trei copii şi un bărbat au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tramvai

Bucureşti. Trei copii şi un bărbat au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tramvai

Bucureşti. Trei copii şi un bărbat au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tramvai
Sursa foto: Foto: INTACT Images
03 Iun 2012   •   11:51

Trei copii şi un bărbat au fost răniţi, duminică dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tramvai al liniei 41, în cartierul bucureştean Ghencea, au declarat reprezentanţii ISU Bucureşti.
   
Accidentul s-a produs în jurul orei 9.50, pe sensul Ghencea - Piaţa Presei Libere, după ce autoturismul a ieşit din incinta complexului sportiv Steaua şi a fost lovit de un tramvai căruia nu îi acordase prioritate, potrivit Regiei Autonome de Trasport Bucureşti (RATB).
   
Copiii, cu vârste între trei şi şase ani, au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul "Grigore Alexandrescu", au precizat cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
   
Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului, pentru a stabili cu exactitate împrejurările şi modul în care s-a produs accidentul.
   
Circulaţia tramvaielor a fost întreruptă timp de aproape o oră.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close