Antena 3 CNN Actualitate Bugetarii ar putea intra mai târziu la serviciu. Premierul Ponta vrea să le modifice programul

Bugetarii ar putea intra mai târziu la serviciu. Premierul Ponta vrea să le modifice programul

Bugetarii ar putea intra mai târziu la serviciu. Premierul Ponta vrea să le modifice programul
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Mai 2012   •   11:53
Bugetarii ar putea lucra după un nou program. Premierul Victor Ponta vrea ca toţi angajaţii de la stat să vină la serviciu la ora 9.00, dar şi să plece acasă acasă mai târziu. Schimbarea ar avea loc la câteva luni după ce fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a modificat programul bugetarilor.

Bugetarii ar urma să lucreze între orele 9.00 şi 17.00.


"Este o recomandare a primului-ministru, în vederea alinierii la normele UE. La nivelul Guvernului, angajaţii vor lucra în intervalul orar 9.00-17.00, dar fiecare instituţie, în funcţie de specificul activităţii, poate opta totuşi pentru propriul program optim de funcţionare, precum între orele 8.00-16.00. Recomandarea premierului este însă pentru un program de lucru aliniat normelor UE", a spus purt[torul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

În prezent, bugetarii lucrează între 8.00 şi 16.00. Actualul program a fost stabilit de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.







×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close