Antena 3 CNN Actualitate Bunicii dumneavoastră trebuie informaţi pentru a nu deveni victimele acestor infractori! Mesajul transmis de Poliția Română

Bunicii dumneavoastră trebuie informaţi pentru a nu deveni victimele acestor infractori! Mesajul transmis de Poliția Română

Poliţia Română a fost sesizată de numeroase persoane care, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, au fost înşelate cu sume mari de bani. Oamenii au fost păcăliți sub pretextul că o rudă a suferit un accident rutier. Cum poți preveni înșelăciunile prin ”metoda accidentul”?

Bunicii dumneavoastră trebuie informaţi pentru a nu deveni victimele acestor infractori! Mesajul transmis de Poliția Română
Sursa foto: Hepta
29 Iul 2020   •   11:40

Poliția Română informează că dacă primiţi un telefon de la ”un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi sau sub orice alte motive:

NU DAŢI CURS UNEI CERERI DE ACEST TIP ŞI NU TRIMITEŢI BANI, DEOARECE EXISTĂ RISCUL MAJOR SĂ FIŢI VICTIMA UNEI ÎNŞELĂCIUNI!

Ce trebuie să faceți dacă cineva vă cere bani 

Polițiștii recomandă să solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare. Întrerupeţi convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul.

Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112!

Nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist! Părinţii sau bunicii dumneavoastră trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori, scrie politiaromana.ro.

Este important să dezbateţi aceste aspecte în familie. Bunicii dumneavoastră trebuie informaţi

În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, bunicii să nu divulge niciun fel de date personale!

×
Subiecte în articol: infractori inselaciune
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close