Antena 3 CNN Actualitate CADAVRUL unei femei, descoperit pe Valea Prahovei. Femeia pare să fi fost atacată de animale

CADAVRUL unei femei, descoperit pe Valea Prahovei. Femeia pare să fi fost atacată de animale

CADAVRUL unei femei, descoperit pe Valea Prahovei. Femeia pare să fi fost atacată de animale
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Noi 2013   •   12:06
Cadavrul unei femei a fost descoperit de jandarmii montani. Pe trupul femeii erau urme de muşcături de animale. Cadavrul a fost descoperit pe Valea Prahovei, pe un drum forestier.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, maiorul Leonard Dragomirescu, o patrulă de jandarmi montani a găsit, sâmbătă, cadavrul unei femei pe traseul Calea Cordului, la aproximativ 500 de metri distanţă de restaurantul Taverna Sârbului, scrie Mediafax.
Trupul neînsufleţit era parţial acoperit cu zăpadă, iar la o primă examinare sau observat leziuni la faţă. 
La ora transmiterii acestei ştiri, jandarmii au izolat zona, iar la faţa locului au sosit echipe de criminalişti care vor stabili identitatea femeii şi condiţiile în care aceasta a murit. 
La jumătatea lunii octombrie, jandarmii montani şi salvamontiştii au observat pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi, un urs care căra cadavrul unui om, salvatorii montani, care au alungat animalul, constatând că trupul neînsufleţit este al unui turist din Brăila. Ulterior, în urma necropsiei, s-a stabilit că bărbatul nu fusese ucis de urs, ci murise în urma căderii de la înălţime.
 

×
Subiecte în articol: cadavru femeie valea prahovei atac animale
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close