Antena 3 CNN Actualitate Călători răniți, în urma incidentului feroviar de la Azuga. Trei persoane au ajuns la spital cu cioburi în ochi

Călători răniți, în urma incidentului feroviar de la Azuga. Trei persoane au ajuns la spital cu cioburi în ochi

Trei persoane au ajuns la spital în urma incidentului feroviar de la Azuga, luni dimineață. Acestea au suferit zgârieturi şi disconfort ocular de la spargerea geamurilor vagonului.

de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Dec 2023   •   10:42

Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au ajuns la spitalul din Sinaia în urma incidentului feroviar care s-a petrecut, luni, la Azuga, fiind vorba despre ruperea pantografului de la locomotiva trenului IR 1742.

Acestea au fost aduse la spitalul din Sinaia pentru că aveau cioburi în ochi după ce unul dintre geamurile garniturii s-a spart.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Persoanele au fost evaluate, sunt în stare stabilă, iar în prezent sunt în investigații la Oftalmologie.

Traficul feroviar pe linia Valea Largă - Brașov și Predeal - Azuga, inclusiv pe anumite linii din stațiile Predeal și Azuga, a fost afectat, luni dimineață, de ruperea pantografului de la locomotiva unui tren, la ieșirea din stația Azuga.

Citește și: Trafic feroviar restricționat pe Valea Prahovei, după ce un pantograf s-a rupt, în Azuga! Întârzieri la trenurile spre București

"Intervenţiile pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact pe relaţiile Valea Largă - Braşov şi Predeal - Azuga au fost finalizate, fiind asigurate astfel condiţii normale de trafic", a informat CFR SA.

×
Subiecte în articol: CFR tren azuga persoane ranite
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close