Antena 3 CNN Actualitate Călin Nistor, propus de ministrul Justiţiei în funcţia de procuror şef adjunct al DNA

Călin Nistor, propus de ministrul Justiţiei în funcţia de procuror şef adjunct al DNA

Călin Nistor, propus de ministrul Justiţiei în funcţia de procuror şef adjunct al DNA
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Apr 2013   •   17:47

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a lui Călin Nistor în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
   
Procurorul Călin Nistor este şeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 11 martie, fiind delegat pentru şase luni, informează Mediafax.
   
Ministerul Justiţiei arată, într-un comunicat de presă, că procurorul Călin Nistor a fost propus în funcţia de adjunct al şefului DNA întrucât acesta cunoaşte problematica instituţiei, fiind asigurată astfel continuitatea în activitatea Direcţiei.
   
"La formularea propunerii a fost avut în vedere faptul că domnul procuror Călin Nistor a lucrat neîntrerupt în cadrul DNA începând din anul 2006, dobândind o experienţă semnificativă atât în ceea ce priveşte urmărirea penală, cât şi activitatea managerială. Având în vedere calitatea actuală, de procuror şef al DNA, domnul Călin Nistor cunoaşte  problematica  acestei structuri, astfel încât numirea sa în funcţie ar fi de natură să asigure şi continuitatea în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
   
Potrivit Legii 303/2004, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
   
Premierul Victor Ponta spunea, la începutul lunii aprilie, că i-a propus procurorului şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor, să ocupe postul de adjunct al şefului DNA, dar acesta a refuzat.
   
Ulterior, premierul Ponta spunea că va încerca să aibă o nouă discuţie cu Călin Nistor şi cu ceilalţi procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a-i convinge să accepte funcţii de conducere în structurile DNA.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close