Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu Tăriceanu, tranșant la adresa lui Klaus Iohannis: ”Să se hotărască ce fel de președintre vrea să fie”

Călin Popescu Tăriceanu, tranșant la adresa lui Klaus Iohannis: ”Să se hotărască ce fel de președintre vrea să fie”

Călin Popescu Tăriceanu, tranșant la adresa lui Klaus Iohannis: ”Să se hotărască ce fel de președintre vrea să fie”
18 Ian 2017   •   13:43

Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut tranșat președintelui să ia o decizie privind scandalul din SRI și să apere drepturile și libertățile individuale.

„Președintele din poziția în care este trebuie să se decidă, dacă vrea să fie garantul Constituției și a respectării legilor sau dorește să fie omul Sistemului, cum se numește în România. Adică al Serviciilor și al Procuraturii călcând legea, normele de drept, preocupându-se numai de instituții care să fie puternice și deloc de cetățean. Ca om politic responsabil, în centrul preocupării statului trebuie să fie cetățeanul. instituțiile trebuie să servească cetățeanul. Nu facem un stat de dragul instituțiilor, călcând în picioare până la urmă pe oameni. (...)

Eu înțeleg să-i cer președintelui să apere drepturile și libertățile individuale. Dacă dânsul nu o va face, eu voi spun că nu voi abdica de la acest rol. Nu am intrat în politică pentru avantaje personale. Am intrat pentru că vreau ca oamenii să se simtă liberi și demni, să fie respectați și să trăiască mai bine. Am această obligație să-mi serversc cetățenii. Statul român trebuie să se bazeze pe instituții, dar și oameni care își asumă responsabilitățile și înteleg care e menirea lor. Nu acumularea de puteri excesive înseamnă să conduci o țară.

Ambițiile personale nu putem să le ignoram, dar ele nu pot să ducă în final la un rezultat așa cum avem azi în România. Președintele trebuie să se hotărască cel fel de președinte dorește să fie. Președintele ținut captiv de servicii, condiționat, așa cum pare să fie în acest moment? Președintele are posibiltiatea să ia o atitudine tranșantă. Să se pună în sprijinul legii și al Constitiuției și al apărării și respectării drepturilor cetățenești”, a declarat Șeful Senatului.

Tăriceanu s-a exprimat și în favoarea unei legi a grațierii, precizând că aceasta a existat inclusiv în perioada comunistă.

„Acestor oameni (n.r. condamnați) nu le putem încălca demnitatea. Chiar și cei condamnați au dreptul la propria demnitate și imagine. Dacă au încălcat legea, au primit o pedeapsa. Condițiile în închisori sunt dramatice. Criticile pe care le avem de la diferite organisme internaționale vorbesc de la sine. Grațierea funcționează din vremuri străvechi. Și în perioada comunistă au existat momente în care s-au făcut grațieri, au fost grațiați în anii 80. Și după 1990, în democrația nouă din România. Am avut o lege de grațiere și amnistiei și în 2002. Nu ar trebui să privim cu atâta ură un lucru care trebuie discutat calm. Mi se pare grav că atunci când unii fac declarații consideră că dețin adevărul absolut”, a adăugat Tăriceanu.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close