Antena 3 CNN Actualitate Canabisul şi heroina, cele mai consumate droguri în România

Canabisul şi heroina, cele mai consumate droguri în România

Canabisul şi heroina, cele mai consumate droguri în România
Sursa foto: Foto: newyork.rehab-center.com
de M.Z.    |    28 Mai 2013   •   16:34
Cel mai consumat drog în România este canabisul, a spus, marţi, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, la o dezbatere privind situaţia drogurilor din România în 2012.
 
"În România cel mai consumat drog este canabisul, urmat de substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, aşa-numitele etnobotanice şi, apoi, de heroină. Sunt componenţa unui clasament ad-hoc, ele se pot modifica, iar datele concrete pentru această situaţie le vom avea în cursul anului 2013, când ANA va finaliza studiul", a precizat Sorin Oprea, potrivit Agerpres
 
El a menţionat că, faţă de 2011, anul trecut s-a înregistrat o stabilizare în ceea ce priveşte consumul de droguri şi substanţele consumate. 
 
"Sunt câteva mutaţii care pot fi identificate şi anume faptul că scade consumul de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive şi creşte consumul pe heroină. Pe canabis are o componentă constantă, cu o creştere foarte uşoară în 2012. Aceste informaţii pe anul trecut provin din evaluarea datelor care au fost culese de la nivelul urgenţelor şi al admiterilor la tratament (ale persoanelor consumatoare de droguri n.r.)", a precizat şeful ANA. 
 
Potrivit sintezei ANA, similar majorităţii ţărilor europene, canabisul continuă să fie şi în România cel mai consumat drog tradiţional, în schimb interesul consumatorilor de droguri din ţara noastră pentru cocaină rămâne în continuare foarte scăzut. 
 
 

×
Subiecte în articol: canabis heroina etnobotanice
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close