Declaraţia vine după ce românii au stat ore în şir la coadă, de sărbători, pe drumul dintre Comarnic şi Braşov. Ioan Rus a precizat însă că problema va fi rezolvată abia în patru ani.
Ministrul Transporturilor Ioan Rus e optimist: în maximum 4 ani, pe Valea Prahovei se va circula în condiţii decente. Rus a adăugat, într-un interviu pentru gandul.info, că pînă la finalizarea autostrăzii Bucureşti - Braşov, vor fi demarate lucrări la drumurile naţionale din zonă.
"(...) am solicitat realizarea mai rapidă, într-un an de zile, cel mult un an şi jumătate, a celui de-al treilea DN, între Braşov şi Câmpina, cel de pe Valea Doftanei, actualul DJ, astfel încât să putem trece la şase benzi de circulaţie, adică: DN1, Bucureşti-Comarnic-Braşov; DN1A, Bucureşti-Vălenii de Munte-Cheia şi încă un DN, între cele două, pe Valea Doftanei".
IOAN RUS, ministrul Transporturilor
SURSA: gandul.info
Ioan Rus spune că studiul de fezabilitate pentru tronson are în vedere construirea unei autostrăzi, nu a unui drum expres, aşa cum era menţionat în master-planul ministerului transporturilor.
"(...) proiectul, în ansamblu, va fi realizat pentru autostradă; inclusiv în ceea ce priveşte exproprierile, prevăzute pe o lărgime de 70 de metri. Dacă, din lipsa resurselor financiare, vom fi obligaţi să realizăm, mai întâi, „faza expres", în etapa a doua, cu siguranţă vom încheia şi „faza autostradă".
IOAN RUS, ministrul Transporturilor
SURSA: gandul.info
Cît despre situaţia din perioada sărbătorilor de iarnă, cînd şoferii au fost nevoiţi să stea şi cîte 6 ore în coloană pe drumul spre sau dinspre staţiunile de pe valea Prahovei, ministrul Transporturilor crede că vinovaţi sînt şi miniştrii din fostele guvernări.
"(...) ce nu s-a făcut în 25 de ani e complicat să facem într-o lună. (...) de poveşti cu demisia, am mai auzit. Şi eu îmi dau demisia singur, nu trebuie să mi-o ceară nimeni, dacă e să fugim de muncă. Dar eu cred că mai important e să găsim soluţii".
IOAN RUS, ministrul Transporturilor
SURSA: gandul.info
Ioan Rus a mai precizat că ministerul pe care îl conduce are în plan şi extinderea DN6 cu o a treia bandă, în unele zone de pe Valea Oltului, pentru fluidizarea traficului.
Ştiri video recomandate