Antena 3 CNN Actualitate Canicula aduce temperaturi de peste 50 de grade Celsius, la nivelul șinelor de tren. CFR impune restricții de viteză

Canicula aduce temperaturi de peste 50 de grade Celsius, la nivelul șinelor de tren. CFR impune restricții de viteză

CFR SA a impus, astăzi, restricții de viteză pe 13 intervale de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 50 de grade, înregistrate la nivelul șinelor de tren.

Canicula aduce temperaturi de peste 50 de grade Celsius, la nivelul șinelor de tren. CFR impune restricții de viteză
Sursa foto: Pexels | CFR
de Ioana Mircea    |    24 Iul 2023   •   16:20

Restricțiile impuse de CFR SA pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov sunt ca măsură pentru circulația trenurilor în condiții de siguranță, în această perioadă când temperaturile sunt de peste 50 de grade la nivelul șinei.

Pe raza Regionalelor Galați, Constanța și Craiova circulația feroviară, în această seară, se desfășoară în condiții normale, fără limitări de viteză, însă pe raza Regionalelor București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov se circulă în condiții speciale, din cauza temperaturilor ridicate de 50 de grade Celsius înregistrate la nivelul șinei, pe următoarele intervale CF:

Citește și: Mesajul tranșant al unui tată, pentru ministerul Transporturilor, al cărui copil se află în trenul întârziat 11 ore, din cauza furtunii. Băiatul trebuie să ajungă la Concursul Național de Atletism

  • Regionala CF București: → București Sud - PO Valea Roșie → Giurgiu Nord - Giurgiu → Chiajna - Vârteju (fir I)
  • Regionala CF Timișoara: → Timișora Nord - Timișoara Est → Caransebeș - Reșița Nord → Căvăran - Caransebeș → Sântana - Gurahonț
  • Regionala CF Cluj: → Valea Florilor - Cojocna → Oradea - Oradea Vest → Oradea - Episcopia Bihor - Carei → Aleșd - Oradea Regionala CF Iași: → Tecuci - Buhăiești → Nicolina - Buhăești

CFR SA menționează faptul că, în intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

CFR SA precizează, de asemenea, faptul că, această măsură de limitare a vitezei de circulație, în intervalele orare în care termperatura la nivelul șinei deja ajunge la 50 de grade, este aplicată de toate companiile de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: canicula CFR restrictii viteza
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close