Antena 3 CNN Actualitate Captură uriașă de droguri pe Aeroportul Otopeni

Captură uriașă de droguri pe Aeroportul Otopeni

Captură uriașă de droguri pe Aeroportul Otopeni
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Iun 2016   •   13:06

Captura impresionanta de droguri la aeroportul Otopeni. Procurorii DIICOT au capturat 350 de kilograme de frunze khat, droguri de mare risc. Drogurile au fost declarate la intrarea în România ca fiind frunze de hena importate din Tanzania, utilizate în industria cosmetică.

Comunicatul DIICOT:

”La data de  16.06.2016  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului FABIAN-FRICZI ATILA-IOZSEF, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă  că la data de 15.06.2016, inculpatul Fabian-Friczi Atila-Iozsef a introdus pe teritoriul României, după efectuarea procedurilor specifice vamale la Biroul Vamal Otopeni,  un număr de 22 colete, expediate din Tanzania, în cantitate totală de 351,07 kg frunze khat, ce conţineau Cathinone, droguri de mare risc, respectiv Cathine, droguri de risc.

Drogurile au fost declarate la intrarea în România ca fiind frunze de hena importate din Tanzania, utilizate în industria cosmetică.

Ulterior, inculpatul a transportat aceeaşi cantitate de frunze de khat pe teritoriul României, de la sediul Biroului Vamal Otopeni, până în parcarea unui centru comercial din Bucureşti unde s-a procedat la efectuarea prinderii în flagrant.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că reţeaua infracţională a fost coordonată de către persoane de origine africană, rezidente în Marea Britanie, iar drogurile trebuiau să ajungă pe piaţa neagră din Marea Britanie, valoarea acestora fiind de aproximativ 700.000 de euro.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog şi  reprezentanți ai A.N.A.F - Direcţia Generală a Vămilor.

La data 16.06.2016 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea inculpatului Fabian-Friczi Atila-Iozsef,  pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”

×
Subiecte în articol: droguri aeroportul Otopeni DIICOT
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close