Antena 3 CNN Actualitate În Premieră. Mobilizarea lumii împotriva ISIS

În Premieră. Mobilizarea lumii împotriva ISIS

În Premieră. Mobilizarea lumii împotriva ISIS
Sursa foto: Foto: VideoNews
29 Noi 2015   •   21:55

A fost nevoie de un atentat cumplit în inima Europei, pentru ca liderii occidentali să înţeleagăm, în sfârşit, că ISIS trebuie distrus rapid. Dar ISIS exista de câţiva ani. A avut timp să acapereze teritorii uriaşe, să devină cea mai bogată organizaţie teroristă din istorie, să atragă mii de voluntari europeni. De ce nu s-a intervenit până acum? 

 
Aflaţi pe linia frontului cu Statului Islamic, doi reporteri În Premieră au încercat să găsească răspunsul. 
 
Şi au descoperit că a exista o forţă care a luptat în tot acest timp cu ISIS. Şi care, la început de an, ne-a salvat de o invazie fundamentalistă. Doar că nimeni nu a vrut să i se alăture. 
 
Cine sunt aceşti oameni şi de ce au rămas singuri în acest război aflaţi într-un reportaj în exclusivitate, marca În Premieră. 
 
Materialul poate fi urmărit integral pe www.antena3.ro
 

×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close