Antena 3 CNN Actualitate Anunțul făcut de Metrorex în această seară. Toți bucureștenii sunt vizați

Anunțul făcut de Metrorex în această seară. Toți bucureștenii sunt vizați

Anunțul făcut de Metrorex în această seară. Toți bucureștenii sunt vizați
17 Mai 2017   •   21:09

Până la sfârșitul acestui an vor fi reintroduse cartelele integrate de călătorie Metrorex – RATB, iar tarifele pentru călătoria cu metroul nu vor suferi modificări, a declarat miercuri Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

„Suntem în discuții pentru integrarea tarifară cu RATB și până la sfârșitul acestui an vom avea sigur tarife integrate cu Regia Autonomă de Transport București. Deja noi am constituit două comisii — una tehnică și una comercială — care discută aceste probleme. Comisiile s-au întâlnit și se vor mai întâlni în continuare”, a declarat Aldea.

„Am avut o întâlnire lărgită săptămâna trecută la sediul RATB, cu domnul director general Mihail și cu staful dânsului și am stabilit câteva elemente cu privire la ce au de făcut cele două comisii, așa încât integrarea tarifară să se producă până la finele acestui an. Menționez că tarifele de călătorie cu metroul nu se vor modifica în acest an”, a adăugat Marin Aldea, potrivit Libertatea.

×
Subiecte în articol: Metrorex RATB
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close