Antena 3 CNN Actualitate Cât câștigă senatorii, după majorarea veniturilor, din luna iulie

Cât câștigă senatorii, după majorarea veniturilor, din luna iulie

Cât câștigă senatorii, după majorarea veniturilor, din luna iulie
15 Oct 2017   •   16:05

Cât câștigă senatorii, după majorarea veniturilor, prin legea salarizării. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu are un salariu de 16.675 lei, brut, pe lună, în timp ce un senator simplu câștigă 13.060 de lei. Un venit mare are secretarul general al Senatului. Ioan Vărgău ajungă la un venit de 19.055 lei, mai mare decât președintele forului legislativ dar și mai mare decât al președintelui României. 

Nici cei din conducerea Senatului nu se pot plânge. Salariile lor au crescut simțitor, după intrarea în vigoare a legii salarizării unice. Astfel, vicepreședinții Senatului ajung să aibă o indemnizație de 15.500 de lei, lunr, în timp ce secretarii și chestorii au salarii de 15.225 de lei, lunar. Liderii de grupuri parlamentare și președinții comisiilor de specialitate au puțin peste 14.000 de lei, iar vicepreședinții comisiilor, 13.630 de lei, scrie Libertatea.

×
Subiecte în articol: salarii senatori majorari salariale
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close