Antena 3 CNN Actualitate Cât costă o oră de parcare în parcajul subteran de la Piaţa Universităţii

Cât costă o oră de parcare în parcajul subteran de la Piaţa Universităţii

Cât costă o oră de parcare în parcajul subteran de la Piaţa Universităţii
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    15 Noi 2012   •   12:34

Parcarea subterană de la Universitate, cu o capacitate de 420 de locuri pentru autoturisme şi 21 de locuri speciale pentru motociclete, a fost inaugurată joi, în prezenţa primarului Capitalei, Sorin Oprescu, iar preţul mediu pe oră va fi în jur de 0,38 euro.

Şoferii îşi pot lăsa de joi maşinile în parcarea subterană de la Universitate şi vor plăti 2,5 lei pe oră în timpul zilei, până la ora 20.00 şi un leu pe oră noaptea, până la 6.00, precum şi în weekend, informează Mediafax.

În primele două săptămâni de la deschidere, până la începutul lunii decembrie, municipalitatea acordă o promoţie, parcarea fiind gratuită în acest interval.

Abonamentele lunare cu timp nelimitat sunt de 499 de lei pentru autoturisme şi 199 de lei pentru motociclete.

De asemenea, municipalitatea a introdus şi două abonamente flexibile, cu timp de parcare de zece ore. Astfel, cei care vor să parcheze zece ore pe zi vor plăti pe abonamentul lunar 349 de lei, iar cei care vor să îşi lase maşinile noaptea vor da 149 de lei pe lună.

Parcarea de la Universitate are trei niveluri şi o capacitate de 420 de locuri pentru autoturisme. Aceasta are o intrare din strada Academiei, o ieşire lângă Muzeul de Istorie şi încă o intrare "interschimbabilă" în dreptul străzii Toma Caragiu, acolo unde va fi amplasat şi liftul pentru şoferii care parchează.

Primarul Sorin Oprescu spunea, în noiembrie 2011, că preţul mediu pe oră ar urma să fie în jur de 0,38 euro. Acesta afirma că lucrările au costat 12 milioane de euro, investiţia fiind realizată în parteneriat public-privat.  






×
Subiecte în articol: parcare Sorin Oprescu
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close