Antena 3 CNN Actualitate Cât costă să faci şcoala de şoferi categoria B

Cât costă să faci şcoala de şoferi categoria B

Cât costă să faci şcoala de şoferi? Iată câţi bani trebuie să scoată din buzunar cei care vor să obţină permisul auto categoria B.

Cât costă să faci şcoala de şoferi categoria B
Sursa foto: Unsplash.com | Jan Baborak
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Ian 2023   •   18:30

Cât costă să faci şcoala de şoferi? Este una dintre întrebările pe care mulţi tineri, şi nu numai, o au pe buze atunci când vor să urmeze o şcoală de şoferi şi să obţină permisul auto categoria B.

Aşadar, iată cât trebuie să scoată din buzunar toţi cei care doresc să urmeze o şcoală de şoferi.

În general, prețurile diferă în funcție de școlile auto avizate disponibile pe piață, de modelul maşinii, dar şi dacă aceasta are cutia de viteze automată sau manuală.

Cu toate acestea, prețurile nu scad sub 1.700 de lei și nu depășesc 2.300-2.500 de lei. Acest cost include prețul cursului de legislatie rutiera și prețul cursului auto practic.

Cât costă să faci şcoala de şoferi categoria B

În general, şedinţele teoretice, adică cele în care cursantul îşi însuşeşte legislaţia rutieră, durează 24 de ore. Acest număr de ore poate fi împărţit pe mai multe zile, în funcţie de preferinţele cursantului.

În ceea ce priveşte orele practice pentru şcoala de şoferi categoria B, acestea sunt în număr de 30 de ore. De asemenea, şi acestea se împart în funcţie de disponibilitatea maşinii, a instructorului auto, dar şi a cursantului.

În acest an, prețurile sunt mai mari față de anii trecuți. Situația s-a schimbat, astfel că, dacă în 2021 prețurile porneau de la 1.300 de lei, observăm că anul acesta ele au crescut cu aproximativ 300, ba chiar cu 600 de lei.

Unele şcoli de şoferi permit ca plata să se efectueze şi în rate, întrucât sumele sunt destul de mari, în timp ce altele vin în încurajarea tinerilor, a studenţilor sau a şomerilor cu reduceri avantajoase, în baza adeverinţei sau a talonului.

De ce acte ai nevoie pentru şcoala de şoferi categoria B

  • carte de identitate a cursantului;
  • cazier judiciar eliberat de orice secţie de poliţie cu menţiunea "Examen Auto";
  • fişa medicală;
  • test psihologic.

Acte necesare pentru susţinerea examenului auto categoria B

  • fişă şcolarizare eliberată de către şcoala de şoferi;
  • cerere de prezentare examen;
  • cazier judiciar cu mentiunea "Examen Auto";
  • chitanţă pentru taxă permis. Se poate plătii direct la ghiseul DRPCIV;
  • copie carte de identitate cursant;
  • viză medicală.

Cât costă ședințele suplimentare de condus la categoria B?

În cazul cursanţilor care nu au reuşit în cele 30 de ore să deprindă abilitățile de care au nevoie în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, aceştia pot opta pentru ședințe suplimentare de condus.

În general, o ședință suplimentară de condus durează aproximativ 100 de minute și costă în jur de 150 de lei.

Cât este amenda dacă nu porţi centura de siguranţă? Este o întrebare la care răspunsul este unul simplu, iar contravenţia nepurtării centurii de siguranţă face parte din clasa I de sancţiuni a Codului Rutier.

Centura de siguranţă a dovedit, de-a lungul timpului, că poate salva vieți sau atenua șocul unui accident auto. În anumite cazuri, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Centura de siguranţă este prevăzută de articolul 97 al Codului Rutier, iar nepurtarea ei în timpul mersului se sancţionează cu amendă.

×
Subiecte în articol: şcoală şoferi permis auto
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close