x close

Cătălin Ivan: O să avem surprize foarte mari în perioada următoare. Au început să se toarne unii pe alţii

de D.D.    |    23 Apr 2015   •   20:05

„O să avem surprize foarte mari în perioada următoare, pentru că ei au început să se toarne unii pe alţii”, a declarat europarlamentarul Cătălin Ivan, în emisiunea La Ordinea Zilei.

„Asta cu denunţul, deşi este odioasă ca şi procedură, până la urmă îi încurajează să se pârască între ei. Deci veţi vedea că regimul lui Traian Băsescu nu înseamnă numai cei şase oameni sau nu înseamnă numai PDL. Din regimul lui Traian Băsescu au făcut parte foarte mulţi şi din PNL, şi din partidul din care eu fac parte. E o încrengătură mult mai mare de interese financiare. Faptul că unii dintre oamenii lui Băsescu sunt acum la puşcărie şi alţii se află încă la putere se datorează faptului că alţii îi susţin acum pe oamenii lui Traian Băsescu”, a declarat Cătălin Ivan.


Citeşte mai multe despre:

Catalin Ivan La Ordinea Zilei Dana Grecu
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati