Antena 3 CNN Actualitate CCR a amânat pronuțarea pe sesizarea alegerii lui Meleșcanu la șefia Senatului

CCR a amânat pronuțarea pe sesizarea alegerii lui Meleșcanu la șefia Senatului

Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru data de 22 ianuarie pronunţarea privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat, oficiali ai CCR.

CCR a amânat pronuțarea pe sesizarea alegerii lui Meleșcanu la șefia Senatului
12 Dec 2019   •   15:08

Pronunţarea a fost amânată şi miercuri de CCR. Potrivit unor surse, decizia de reprogramare a venit pentru că judecătorul Marian Enache nu a putut ajunge nici joi la şedinţa Curţii din cauza unor probleme medicale.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie.

Pe 10 septembrie, Teodor Meleşcanu, de la ALDE, a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru", Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

Ulterior, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: CCR Melescanu Senat
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close