Preşedintele Curţii Constituţionale se antepronunţă în cazul preşedintelui Traian Băsescu. Augustin Zegrean dă de înţeles că nu ar fi nicio problemă că Băsescu a purtat un tricou cu însemnele PMP, după ce Guvernul a anunţat că a sesizat CCR pe această temă, iar Curtea se va pronunţa pe 21 mai.
În opinia judecătorului Augustin Zegrean nu e nicio problemă că preşedintele a purtat un anumit tricou şi e de părere că nimeni şi nici măcar preşedintele României nu poate fi cercetat sau tras la răspundere pentru opiniile sale.
"Având deja un dosar înregistrat, nu mai pot să mă pronunţ pe povestea asta până când nu dăm o soluţie. Când vom da o soluţie, o să vă răspundem la toate întrebările. Este prima dată când avem astfel de sesizare", a spus, marţi, preşedintele CC.
Iată, mai jos, un dialog între Augustin Zegrean şi reporter:
Augustin Zegrean: Nu am mai avut până acum astfel de jurisprudenţă, nu am mai fost sesizaţi cu astfel de cereri.(...) Toată lumea trebuie să citească şi să respecte legile, mai ales autorităţile.(...) Când devine preşedinte trebuie să-şi dea demisia din partid cum s-a şi întâmplat. Preşedintele a fost membru PD, a fost preşedintele partidului.(...)
Reporter: Opinii politice poate exprima?
A.Z.: Curtea are o decizie mai veche în acest sens, cred că din 2007, când a spus ce ar însemna asta şi ce poate face şi ce nu, ce nu trebuie să facă.(...) Din câte ştiu, în România nu mai închizi pe nimeni, de pe vremea lui Stalin pentru opiniile publice exprimate. Dreptul la opinie nu-l poţi lua nimănui, că e preşedinte, ca e vlădică, că e opincă.(...) Dacă eu aş purta un tricou, ce aţi zice? Ar fi vreo problemă dacă aş purta un tricou? Şi eu port tricouri, am multe tricouri. Dar când poartă anumite persoane tricouri cu însemnele acelea de firmă, nu? E vreo problemă?
Sursa: ştiripesurse.ro
Guvernul a transmis, marţi, Curţii Constituţionale sesizarea privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală.
Informaţiile au fost prezentate marţi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.