Antena 3 CNN Actualitate Ce maşini vor mai fi permise în Bucureşti în următorii ani. Cât costă vinieta Oxigen și ce vehicule sunt exceptate

Ce maşini vor mai fi permise în Bucureşti în următorii ani. Cât costă vinieta Oxigen și ce vehicule sunt exceptate

Ce maşini vor mai fi permise în Bucureşti în următorii ani. Cât costă vinieta Oxigen și ce vehicule sunt exceptate
Sursa foto: fOTO: Pixabay
25 Oct 2019   •   09:36

Șoferii care dețin mașini poluante și vor să circule în București vor plăti o taxă de anul viitor. Vinieta numită Oxigen a fost aprobată de consilierii generali cu anumite amendamente care au înăsprit și mai mult reglementarea.

Într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei București se arată că, din data de 1 ianuarie 2020, masinile sub Euro 4 vor plati vinieta Oxigen, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.

Potrivit unui amendament propus de consilierii ALDE și aprobat in sedinta CGMB, mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din anul 2024. Potrivit aceluiasi amendament, sunt exceptate de la plata vinietei scuterele si motocicletele, dar si autovehiculele cu norma de poluare Euro 3 care functioneaza cu GNL, GNC si GPL.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de 5 tone pe arterele din Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:

- pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen

- pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aplica din 2021.

- masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, au acces fără restrictii pe toate arterele;

Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 - 5 lei pe zi.

Șoferii care circula fara vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei.

TARIFE

· Non-euro - 15 lei/ zi, 300 lei/luna si 1.900 lei/an

· Euro 1 - 15/zi, 250 lei/luna si 1.700 lei/an

· Euro 2 - 15 lei/zi, 200 lei/luna, 1.500 lei/an

· Euro 3 - 5 lei/zi, 100 lei/luna sau 700 lei/an

· Euro 4 - 5 lei/zi, 80 lei/luna sau 500 lei/an

Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:

- cele electrice și hibrid

- scuterele și motocicletele

- cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități precum si cele aflate in proprietatea persoanelor cu dizabilitati care poseda certificat de incadrare in grad grav de handicap, cu insotitor, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe raza Municipiului Bucuresti

- cele destinate transmisiunilor radio și tv
- autovehiculele aparținând poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apararii Naționale, unitatilor speciale ale Serviciului Român de Informați și ale Serviciului de Protectie și Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,

- servicile publice comunitare pentru situații de urgență

- Societatea Națională de Cruce Roşie din România

- serviciile de ambulanță

- Societatea Transport Bucuresti STB

- cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare

- cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului

- cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.

ZONA CENTRALĂ
Se defineşte Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ța Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - şos. Ştefan cel Mare str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian bd. Nerva Traian - bd. Gheorghe Şincai - str. Lânăriei - Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti - str. Mitropolit Nifon- bd. Libertății - Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor șos.Cotroceni -spl. Independentei - str. Ştirbei Vodă - str. Berzei str. Buzeşti -p-ta Victoriei.

Vinietele OXIGEN se vor putea achizitiona online, din benzinarii, prin sms sau aplicatii online ale Primariei Capitalei, care vor fi realizate special in acest scop.

×
Subiecte în articol: oxigen
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close