Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională după greva profesorilor: ”Va exista o decalare!”

Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională după greva profesorilor: ”Va exista o decalare!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:19 26 Mai 2023 Modificat la 11:19 26 Mai 2023
sala clasa scoala
Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională după greva profesorilor: ”Va exista o decalare!” Sursa foto: Profimedia Images

Liderii de sindicate au anunțat, joi seară, după ultimele negocieri cu Guvernul, că au solicitat majorarea veniturilor tuturor angajaților din educație cu 25% și că salariul unui dascăl debutant să pornească de la nivelul celui mediu brut pe țară. 

Luni, pe 29 mai, ar trebui sa înceapă înscrierea la Bacalaureat. Însă, dacă nu se ajunge la un acord astăzi, înscrierea ar putea fi amânată, așa cum s-a întâmplat și cu înscrierea la clasa a V-a. Automat, în acest caz, se decalează și susținerea examenelor. 

Potrivit calendarului, la finalul săptămânii viitoare, pe 2 iunie, ar trebui încheiate cursurile pentru elevii de clasa a 12-a, însă mulți nu au terminat de parcurs materia din cauza grevei generale.

Primele probe, cele orale, ar trebui să aibă loc pe 12-14 iunie și 14-15 iunie, însă sunt șanse mari sa fie amânate, exact cum s-a întâmplat și cu evaluarea elevilor de clasa a 6-a. 

”Într-adevăr va avea loc ori o decalare, sper să nu mergem atât de departe, către o înghețare a anului. Haideți să nu ne gândim la asta, să vorbim numai de decalare. Într-adevăr, este o grija a noastră, a părinților, și mai ales a elevilor care sunt în anii terminali, respectiv cei de clasa a XII-a, pentru că avem foarte mulți elevi care își doresc un parcurs educațional în universități din afară statului român și, pentru aceștia, va fi o mare grijă dacă se vor decala examenele sau nu. Nu vor mai avea timp, nu vor mai avea posibilitatea să depună documentele necesare înscrierii, pentru că la aceste universități regulamentele și procedura sunt cât se poate de clare. Nu ai documentele, nu te poți înscrie”, a declarat Eugen Ilea, președintele Federației Părinților din București, la Antena 3 CNN. 

Acesta este de părere că, dacă greva se va mai prelungi cu încă o săptămână, cu siguranță examenele naționale vor fi decalate. 

”Noi sperăm că astăzi, vom vedea dacă vor ajunge la o concluzie, astfel încât această grevă să înceteze, cadrele didactice să își primească drepturile”, a mai spus Eugen Ilea. 

×
Etichete: grevă profesori
x close