
Astrologul Cristina Demetrescu a făcut astrograma electorală în cadrul emisiunii "Exces de Putere", moderată de Adrian Ursu la Antena 3 CNN. Potrivit dezvăluirilor făcute de aceasta, Elena Lasconi şi Nicuşor Dan sunt mai avantajaţi în comparaţie cu Lavinia Şandru, Crin Antonescu, George Simion şi Victor Ponta. Despre liderul AUR a subliniat că "îi place anarhia şi poate intra în turul doi". În cadrul interviului, Cristina Demetrescu a mai precizat că ţara noastră va trece prin foarte multe transformări.
Alături de prezentatorul emisiunii "Exces de Putere", în platoul de televiziune au fost Berta Popescu, astrologul Cristina Demetrescu şi Sarmiza Andronic, expert în comunicare politică.
Cristina Demetrescu, despre Elena Lasconi: "Este ca un fel de pisică cu nouă vieţi"
"Toţi au... mai mult sau mai puţin Jupiter – cea mai bună dintre planete pe casă culminantă, pe Casa a X-a, deşi, nu cunosc ora de naştere la domnul George Simion şi la domnul Victor Ponta. Dar, Jupiter este într-o poziţie culminantă pentru toţi. A candida la preşedinţia României nu este un lucru de ici, de colo. (...). Elena Lasconi – aşa cum vă spuneam, un ascendent în Fecioară este Taur, în primul rând şi are Soarele pe Casa a VIII-a Scorpionului – se numeşte «Casa Morţii şi a Renaşterii». Este ca un fel de pisică cu nouă vieţi. (...). Deşi, aşa ceva eu nu am văzut de când sunt", a declarat Cristina Demestrescu la "Exces de Putere", emisiune difuzată la Antena 3 CNN.
Cristina Demetrescu: "Foarte posibil ca toţi, cinci, să se canibalizeze într-un fel sau altul"
"Ce se întâmplă... această lună în Leu din ziua de 4 mai nu este bună pentru niciunul... pentru niciunul care este născut în zodia Fecioară. De ce? Pentru că este pe Casa Duşmanilor; este foarte posibil ca toţi, cinci, să se canibalizeze într-un fel sau altul. Haideţi să vă spun cum: suntem în zodia doamnei Elena Lasconi în momentul de faţă, suntem în zodia Taurului. Pe data de 1 mai intră Venus, care este micul noroc pe zodia ei. Deci, asta înseamnă că poate recupera în patru zile. Ce se poate întâmpla în aceste patru zile?!? Gândiţi-vă că singurul care n-are partener de dans în aceste alegeri este domnul Crin Antonescu. Altfel, doamna Elena Lasconi se luptă cu Nicuşor Dan. Domnul Victor Ponta şi domnul Simion se bat împreună pe moştenirea lui Georgescu. Pe când, aici intră Venus, micul noroc în zodia dumneaei – după o traiectorie foarte lungă: şi Venus a retrogradat, ca şi Marte, ca şi Mercur. Şi, atunci, intră cu o forţă foarte puternică. Nu cred că se poate ridica atât de sus, cum s-a ridicat în turul I (n.r.: în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2024), dar poate încurca scorurile. Adică, poate să răstoarne anumite lucruri", a mai spus cunoscutul astrolog.
Dezvăluirile făcute de Cristina Demetrescu despre şansele lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale
Actualul edil al Capitalei s-a născut pe 20 decembrie 1969; el este în zodia Săgetător.
"(...) este într-o poziţie bună. Nu ar trebui să-l încurce... poate să intre în turul II. Pe 4 mai cele patru planete îl avantajează pe Nicuşor Dan. (...). Este un foarte prost actor, el nu ştie să îşi capitalizeze actoria politică: este cel care pierde cel mai mult din cauza unei imagini, care nu este exploatată suficient de mult. Îmi pare rău! Cum să spun... un politician trebuie să aibă şi carismă. Este păcat că dumnealui consideră că norocul şi şansa de a fi preşedinte vin de la sine, şi că este bine că ai nişte planete, că ai fost corect, cinstit, că nu ai schelete în dulap", a explicat astrologul Cristina Demetrescu în cadrul emisiunii moderată de Adrian Ursu.
Cristina Demetrescu, despre George Simion: "Este ambivalent, un personaj anarhic"
George Simion s-a născut la Focşani pe 21 septembrie 1986; liderul de la AUR este în zodia Fecioară.
"Este un politician... sau, cel puţin, aşa se numeşte dumnealui (...). Este combativ, este determinat, este «it's unstoppable» ca să folosesc «gavrilisme». Are Marte, planeta masculinităţii în Capricorn, ceea ce înseamnă că îşi fixează nişte ţeluri înalte. Nu ştim ce ţeluri, adică... Fecioara este o zodie a politicii, a unor ţinte foarte înalte, este foarte ambiţios din punctul acesta de vedere, dar, este cumva ambivalent. Fiind un personaj anarhic, această conjuncţie Venus - Pluto, pe care o are pe harta natală, este într-adevăr foarte regeneratoare, dar... ascunde lucruri. Nu cred că electoratul dumnealui se pricepe atât de bine să decripteze dubla personalitate a lui George Simion. Asta este părerea mea, pentru că, pentru mine, este ceva absolut evident (...)", a subliniat Cristina Demetrescu.
Precizările făcute de astrolog despre evoluţia lui Victor Ponta în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni
Născut pe 20 septembrie 1972, Victor Ponta este în zodia Fecioară.
"Victor Ponta, repet: are aceeaşi poveste... Deci, pentru toţi, pe data de 4 mai, Luna va fi pe această casă destul de proastă... (...). A doua zi se pot schimba nişte lucruri, de vreme ce, niciunul nu este fericit cu rezultatul de mai devreme. De vreme ce Luna este pe casă proastă, dar şi pe Casa Duşmanilor, eu mă tem, pentru că au mai fost precedente. Mă tem de tot felul de manevre, mă tem de tot felul de situaţii în care lucrurile nu sunt numărate cum trebuie. Să fure voturile sau (...).
Victor Ponta a avut un puseu uriaş de a candida. Nu sunt foarte convinsă (n.r.: că va avea şanse să intre în turul II). Mai avantajat este domnul Nicuşor Dan şi doamna Lasconi, care are anumite avantaje (...)", a declarat astrologul.
Cristina Demetrescu, despre Lavinia Şandru: "Fiecare procent contează"
La fel ca Elena Lasconi, Lavinia Şandru are ascendentul în Fecioară, a mai spus Cristina Demetrescu. Ulterior, ea a făcut următoarele precizări despre candidata Partidului Umanist Social Liberal: "Toţi schimbă ceva..., fiecare procent contează. (...). O carieră politică se construieşte în ani, vedem în America faptul că preşedinţii se aleg bătrâni, la 70 de ani... (...)".
Crin Antonescu are şanse să intre în turul II al cursei pentru fotoliul de la Cotroceni
Crin Antonescu este născut în aceeaşi lună ca Victor Ponta şi George Simion. Originar din Tulcea, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR este zodia Fecioară şi îşi serbează ziua de naştere pe 21 septembrie. La toamnă, el va împlini 66 de ani.
"Da, are şanse pentru turul II, pentru că Soarele din Taur este plasat în ziua alegerilor peste Lună, care... Luna pe harta unui politician înseamnă popularitate, înseamnă electoratul (...). Deci, pe ultima sută de metri se pot întâmpla foarte multe schimbări. Mai ales că, repet: există un Jupiter în linie dreaptă pentru toţi. Jupiter este planeta adevărului. Cum se spune? Minciuna are picioare scurte şi, atunci, acest Jupiter poate fi ajutător sau judecător. Jupiter poate să te ajute sau poate să te condamne", a precizat astrologul Cristina Demetrescu.