Ce spune premierul Ponta despre diminuarea bugetului pentru Sănătate

de D.D.    |    13 Noi 2013   •   15:00
Ce spune premierul Ponta despre diminuarea bugetului pentru Sănătate Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta a declarat că afirmaţia potrivit căreia proiectul de buget pe anul 2014 prevede alocări diminuate în ceea ce priveşte Sănătatea reprezintă "o dezinformare”. Premierul a precizat că domeniul are alocate mai multe fonduri pentru cheltuieli curente în 2014.

Buget 2014. Ce instituţii vor primi mai mulţi bani şi unde vor fi aplicate reduceri

Rugat să comenteze faptul că la Sănătate proiectul de buget pe 2014 prevede sume diminuate faţă de 2013, Ponta a precizat: "Asta e o dezinformare. Mulţumesc că am ocazia să o lămuresc pentru că eram convins că o vor folosi anumiţi oameni de rea credinţă".

"În anul 2013 am plătit 3,5 miliarde de lei la Sănătate facturile trecute. Am aplicat directiva europeană, cea referitoare la plăţile la 90 de zile şi de şapte luni noi plătim două facturi, Casa Naţională plăteşte două facturi: factura curentă şi facturile din trecut. E normal ca, din moment ce am plătit datoriile din trecut, să nu mai avem anul viitor cele 3,5 miliarde, că nu mai avem ce plăti", a declarat Ponta citat de Mediafax.

Primul ministru a menţionat faptul că Sănătatea are alocate mai multe fonduri pentru cheltuieli curente în 2014.

"Deci la Sănătate să fie foarte clar: pentru cheltuieli curente sunt mai mulţi bani. Am redus însă, şi pe suma totală veţi vedea o reducere, deoarece 2013 a fost anul aplicării directivei europene privind plata la 90 de zile şi am plătiti 3,5 miliarde datoriile vechi", a adăugat Ponta.


Parteneri
sati
x close