Antena 3 CNN Actualitate Ce spunea Neagu Djuvara despre România din Al Doilea Război Mondial și cea de astăzi: România nu mai există

Ce spunea Neagu Djuvara despre România din Al Doilea Război Mondial și cea de astăzi: România nu mai există

<1 minut de citit Publicat la 16:12 25 Ian 2018 Modificat la 16:12 25 Ian 2018
o_1c4mqhik5173r1vrhd991mpk7ql8.jpg
Foto: Agerpres

Istoricul şi diplomatul Neagu Djuvara a povestit, în 2014, pentru Adrian Ursu la ”Secvențial” cum a ajuns să lupte în Odesa, un front pe care nu avea ce căuta, după spusele sale, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

"Regimentul meu a fost aproape complet distrus. Când s-a luat Odesa, rămăseseră 92 de oameni, din aproximativ 3000. A fost măcel. Nu aveam ce căuta acolo. (...) A fost ambiţia lui Antonescu. Nu aveam ce căuta dincolo de Nistru", a declarat istoricul, care a adăugat că germanii i-au cerut generalului Antonescu doar să îşi mobilizeze trupele, nu să îndrepte armele împotriva Rusiei. 



"Încrederea noastră era oarbă. Eram foarte viteji. Dar nu eram singurii; jumătate de Europa considera că Germania e o armată invincibilă", descrie Djuvara spiritul cu care românii au intrat în luptă. 

Întrebat ce părere are despre România de astăzi, în contextul european, istoricul Djuvara a subliniat că, având în vedere complexul mondial existent, nu mai contează ce gândeşte şi ce face un popor. 

"Face parte dintr-un ansamblu, fie că e un ansamblu european sau african. România nu mai există ca putere. România este parte din Uniunea Europeană", a declarat istoricul. 

×
Etichete: Neagu Djuvara
x close